17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjProgramul „Vino acasă la Brâncuşi!“, punct final

Programul „Vino acasă la Brâncuşi!“, punct final

Un Simpozion dedicat „Zilei Internaţionale a Turismului“, eveniment inclus în cadrul proiectului „Vino acasă la Brâncuși!“, realizat în parteneriat cu Autoritatea Națională pentru Turism, a avut loc vineri la Sala Maură a Palatului Administrativ din Târgu Jiu. Au participat reprezentanți din mai multe domenii de activitate, cu interes direct în dezvoltarea și susţinerea turismului. Manifestarea a reunit peste 100 de reprezentanți ai autorităților publice locale, ai agențiilor de turism din Gorj, ai unităților de învățământ preuniversitar și universitar. Simpozionul a fost deschis de Ion Călinoiu, președintele consiliului județean, care a reamintit faptul că pe lângă cele două programe prevăzute inițial în agenda de lucru a instituției județene, „Zilele Gorjului Turistic și Cultural“, cu perioadă de desfășurare 6-21 septembrie, și participarea la Târgul de Turism al României în luna noiembrie, a fost demarat un nou proiect, „Vino acasă la Brâncuși!“, vizându-se promovarea oportunităților de turism în județul Gorj direct către tour-operatori și către departamentele de turism ale autorităților locale din țară și din străinătate.

Asociaţie de promovare turistică „Acasă la Brâncuşi“

De asemenea, au fost prezentate cele mai importante repere ale potențialului turistic al județului Gorj: turismul montan și de aventură – prezentat de Sabin Cornoiu, șeful Serviciului Public Județean Salvamont Gorj, turismul monahal – prezentat de Olimpia Bratu, directoarea Bibliotecii Județene „Christian Tell“, și tradițiile meșteșugărești, prezentate de Iani Gârbaciu din partea Școlii Populare de Artă din Târgu Jiu.
La final, au fost acordate plachete cu titlul onorific de „Ambasador al turismului gorjean“ și diplome de excelență. Prima ediție a proiectului „Vino acasă la Brâncuși!“ s-a derulat în perioada 22-26 septembrie, aceasta debutând cu o conferință națională susținută la sediul Camerei de Comerț și Industrie a României din București. În prezența a peste 30 de agenții de turism din țară și din străinătate și a reprezentanților misiunilor diplomatice în România, a fost lansată Asociația de promovare turistică „Acasă la Brâncuși“ Gorj. În zilele care au urmat, atât în Târgu Jiu, cât și în județ, au fost organizate evenimente, care au dovedit încă o dată că potențialul turistic local se bazează pe importante repere culturale și tradiționale. Proiectul s-a încheiat prin simpozionul organizat vineri, alături de o serie de manifestări: Târgul „Meșteșuguri din străbuni“, amenajat în Piața Prefecturii, inaugurarea Bazei de Salvare Montană din localitatea Runcu şi spectacolul folcloric festiv „Vino acasă la Brâncuşi!“, prezentat de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului“ în zona centrală din Târgu Jiu.

 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS