12.3 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjBaze salvamont de nivel european, inaugurate în Gorj

Baze salvamont de nivel european, inaugurate în Gorj

Judeţul Gorj beneficiază, din această săptămână, de cele mai moderne posturi salvamont din România.

Serviciul Public Salvamont, Consiliul Judeţean Gorj şi Primăria Runcu au inaugurat, la sfârşitul săptămânii trecute, postul salvamont din comuna Runcu. Postul Salvamont de la Runcu face parte dintr-o investiţie care a vizat amenajarea a nouă baze salvamont în diferite puncte din zona submontană şi montană a judeţului Gorj. „Prin inaugurarea Postului Salvamont Runcu am marcat simbolic şi inaugurarea noilor posturi salvamont din Padeş, Tismana, Stăneşti, Schela, Bumbeşti-Jiu, Rânca II, Baia de Fier şi Polovragi. Acestea se adaugă celor două existente: Baza centrală Târgu Jiu şi Baza de intervenţie Rânca“, a declarat Sabin Cornoiu, şeful Serviciului Public Salvamont Gorj, din cadrul Consiliului Judeţean.

Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, a coordonat realizarea proiectului
Sabin Cornoiu, şeful Salvamont Gorj, a coordonat realizarea proiectului

Baze salvamont unicat în Europa

Realizarea celor nouă baze salvamont în judeţul Gorj a beneficiat de finanţare nerambursabilă, în cadrul unui proiect pilot în valoare de zece milioane de lei. Prin programul respectiv au fost construite nouă baze salvamont în Harghita şi nouă în judeţul Gorj. Programul este unic la nivel european, iar dacă se va bucura de succes va fi extins prin majorarea bugetului, astfel încât să fie ridicate baze salvamont şi în alte judeţe montane din ţară sau în alte regiuni din state europene. A fost vizată crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale. Fiecare bază salvamont este dotată cu echipamente de ultimă generație în ceea ce priveşte salvarea montană şi intervenţia în zonele montane. De asemenea, la fiecare post salvamont este angajat permanent un administrator care poate oferi informaţii de orice natură turiştilor şi va acorda asistenţă echipelor de salvare. Bazele vor fi folosite de specialiştii în salvare montană ai Serviciului Public Salvamont Gorj. În baze poate fi acordat şi primul ajutor, având şi puncte medicale. Acestea sunt dotate cu paturi, au sistem de încălzire, bucătărie, internet şi toată logistica necesară unui centru din care pot fi coordonate căutări de persoane sau salvări montane. Potrivit reprezentanţilor Salvamont Gorj, doar două comune din partea de nord-est a judeţului nu au beneficiat de aceste baze întrucât nu au avut la vremea realizării proiectului terenurile necesare pentru construirea posturilor respective. Salvamontiştii prezenţi în baza de la Runcu se declară impresionaţi de nivelul dotărilor şi susţin că nu credeau că Salvamont Gorj va dispune într-o zi de o asemenea bază extinsă de salvare montană, cea mai modernă din România.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS