21.7 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: Concursuri amânate la Spitalul Judeţean

Gorj: Concursuri amânate la Spitalul Judeţean

Toate concursurile pentru angajări la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu au fost blocate din ordinul managerului Tiberiu Tătaru. Unitatea medicală a scos la concurs 20 de posturi de asistente, medici sau personal administrativ, însă au fost descoperite neconcordanţe între tematica de concurs şi bibliografie. Concursurile pe posturile vacante ar trebui să aibă loc în luna octombrie.

„Este constituită o comisie la nivelul spitalului care va analiza concordanţa între tematica şi bibliografia afişată. Comisia nu a terminat încă analizarea dosarelor urmând să comunicăm ce concursuri vor fi amânate şi din ce motiv”, a declarat Cătălin Vienescu, din cadrul Direcţiei Economice a Spitalului Judeţean de Urgenţă din Târgu Jiu.

Managerul Tiberiu Tătaru a precizat că vor fi sancţionaţi cei care s-au implicat în posibila aranjare a unor concursuri de angajare.
„Toate persoanele responsabile de faptul că va trebui să amânăm aceste concursuri, pentru neconcordanţe între tematică şi bibliografie, categoric vor fi trase la răspundere şi vor primi sancţiuni pe măsura gravităţii faptelor lor”, a menţionat Tiberiu Tătaru. Pentru cele 20 de posturi scoase la concurs s-au înscris 173 de candidaţi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS