3.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalPrimăriile scapă de deblocarea conturilor în caz de insolvență

Primăriile scapă de deblocarea conturilor în caz de insolvență

Guvernul a adoptat, ieri, prin ordonanţă de urgenţă, un pachet de măsuri de sprijin pentru autorităţile locale, precum acoperirea cheltuielilor cu salvamarii de la bugetul de stat, interzicerea blocării conturilor în caz de insolvenţă şi posibilitatea depăşirii plafonului de posturi acceptat.
Pentru cheltuielile din învăţământ, sănătate şi asistenţă socială suportate de administraţia locală nu va mai fi impusă obligativitatea încadrării într-un număr maxim de posturi. Dacă la un spital, de exemplu, apare necesitatea suplimentării posturilor fără ca operaţiunea să necesite alte fonduri, poate fi efectuată această majorare de posturi.
„De asemenea, s-a introdus o nouă grupă de comune, pentru că a apărut o comună cu peste 20.000 de locuitori – la vremea când legea respectivă a fost adoptată, nu exista nici o comună cu un asemenea număr de locuitori – şi s-a stabilit numărul maxim de posturi la 65“, a adăugat ministrul administraţiei publice, vicepremierul Liviu Dragnea, iniţiatorul actului normat.
Altă modificare este aceea că primăriile cărora le sunt repartizate microbuze şcolare pot suplimenta numărul de şoferi cu cel al autovehiculelor primite, fără să mai fie impusă respectarea unui anumit număr de posturi. Fonduri totale de 105 milioane de lei din sumele obţinute de stat în urma licitaţiei pentru certificatele de emisii de gaze cu efect de seră au fost rezervate pentru achiziţia a altor 751 de microbuze şi autobuze şcolare.
Printr-o hotărâre a consiliului local vor putea fi repartizate sume din bugetul local pentru activitatea instituţiilor cu specific sportiv din subordine, fiind astfel recunoscut dreptul autorităţilor locale de a finanţa din bugetul local acest domeniu.
Altă modificare permite autorităţilor locale să organizeze, prin hotărâre a consiliului local, instituţii culturale ca şi compartimente de resort în cadrul aparatului administrativ.
Aceeaşi ordonanţă prevede că lucrările de construcţie, reabilitare şi extindere a infrastructurii turistice, derulate de către autorităţile locale, să fie prinse în investiţiile acoperite prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL) şi intervine şi asupra legislaţiei privind insolvenţa primăriilor, stabilind că într-o astfel de situaţie de insolvenţă nu mai este permis unui creditor să poată executa imobile ori să instituie poprire a conturilor, blocând activitatea administraţiei, datoriile urmând să fie achitate conform planului de redresare.
Mediafax

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS