În 1854 se introduce în Craiova iluminatul public, prin lămpi cu ulei de rapiță, apoi, începând cu anul 1858, se folosesc lămpi cu petrol, pentru ca în 1893 „lămpile voltaice“ să-și facă apariția pe străzile vechii urbe.
În Craiova anului 1883 călătorul prin oraș la ceasul serii se plimba în lumina lămpilor cu „gaz estras din petroliu“, după cum ne spun documentele vremii. „Numărul orelor în care iluminarea ar avea a funcționa în timpul noaptei pentru ca lămpile să se aprindă de îndată ce se întunecă seara și să se stingă în zorii zilei, trebuie sub latitudinea țerii noastre ca iluminatul să funcționeze în medie 10 ore pe noapte (ori 14 ore în Decembrie și 6 în Iulie)… Dacă se va admite dispozițiunea ca jumătate din numărul lampelor din două în două să se stingă de la 12 ore noaptea, aceasta este o dispozițiune economică pentru esploatare care este de recomandat pentru acele orașe care doresc a modula intensitatea iluminatului în raport cu frecvența circulației fără să se aducă obstacol siguranței publice“, notează inginerul N. Cucu din București într-o scrisoare ce cuprinde propunerile sale făcute Primăriei Craiova, datată 16/28 Mai 1883 și aflată la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale.
Lumina din înaltul stâlpilor din lemn de stejar
Lămpile cu petrol încep să lumineze Craiova de altădată, la început în partea centrală a orașului și apoi în mahalale.
Cu primul licărit în noapte apar și reclamațiile către primărie privind eficacitatea lor. „Iluminarea ce se face în timpul nopții pe șoseaua Amaradia este foarte slabă și neavând intensitatea cuvenită… pentru că lampele nu sunt plasate la distanțe egale, precum și din cauză că multe dintre ele sunt înconjurate de crengile arborilor aflați în apropiere“, se poate citi într-o scrisoare adresată edililor.
Reclamațiile nu rămâneau fără ecou. Primarul urbei îi scria inginerului-șef al comunei Craiova semnalând problemele și solicitând rezolvarea lor: „Domnul Comisar Comunal prin raportul No. 1015 arată că cea mai mare parte din lampe fiind așezate pe ziduri și altele ascunse dupe arbori, lumina nu poate străbate de la una la alta și astfel stradele în tot timpul nopții remân în întunerec. Am onoarea a vă invita să constatați în fața locului dacă cele arătate de Domnul Comisar sunt fondate și în cazul afirmativ să avizați la măsurile ce se pot lua pentru îndreptarea răului“, sunt informații aflate în dosarul 6/1887 aflat la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale.
Micile inconveniente se rezolvau, iar municipalitatea continua plasarea stâlpilor din lemn de stejar, „bine ciopliți“, cu felinare „vopsite pe afară cu vopsea și geamuri care să fie de qualitate bună“ și în alte zone ale orașului. În urma unei ședințe din 1887 se hotărește și iluminarea de două ori pe săptămână a grădinii Bibescu cu gaz „liquid“ pe timpul sezonului de vară. Se stipula astfel: „alegerea din depozit a 67 lămpi bune, 84 de stâlpi de brad cu gust lucrați estimați pentru înființarea a 100 lămpi în grădina Bibescu pe timpul sezonului de vară, reparația a 33 de lămpi vechi, vopsitul tuturor lămpilor și a stâlpilor cu așezarea lor“.
Greșeli aspru taxate
Anii trec, lucrurile încearcă să se schimbe. Inginerul-șef al comunei face în septembrie 1888 o adresă către o fabrică de turnătorie solicitând o ofertă. Avem să aflăm deslușindu-i scrisul că se încerca schimbarea imaginii străzii principale. „Voind a așeza pe strada principală a orașului nostru 50 de stâlpi de felinare din fontă, care, deși simple, ar fi însă de gust împreună cu felinarele lor vă rog binevoiți a ne trimite unele schițe cu indicarea greutății și a prețului inclus de ambalaj, transport etc. până în gara Craiova“.
Grija pentru orașul pe care îl conduceau și, implicit, pentru buna derulare a lucrurilor se pot deduce din alt document aflat în dosarul 9/1889 aflat la la Serviciul Județean Dolj al Arhivelor Naționale, care specifică „condițiunile pentru concesarea luminării stradale și piețelor orașului“. „Concesionarul garantează pe tot timpul concesiunei constanța și intensitatea luminei, funcționarea ei regulată, curățind cu cea mai mare îngrijire zilnică lămpile, felinarele, revopsind stâlpii ori de câte ori ar fi necesar și supuindu-se pentru cazuri de contraveniență la clauzele penale determinate prin contract în mod corespunzător cu sistema acceptată“. Greșelile erau aspru taxate. „Contractul se va rezilia dacă o stingere totală s’ar întâmpla de două ori în aceiași lună și se va publica o licitație nouă pe contul concesionarului pentru aducerea instalațiunii în stare satisfăcătoare și exploatarea ei după condițiunile de față“.
„Simțul european“ ajunge și în Bănie
Craiova încerca să urmeze modelul Parisul sau Berlinului în ceea ce privește iluminatul public. „Lămpile voltaice“ își făceau intrarea în Paris în 1890, dar la noi plana încă scepticismul asupra eficienței lor.
„Am evitat a introduce lămpi voltaice ca’n Paris din cauza aplicărei lor incomode în stradele noastre prea înguste și din cauza luminei lor neconstantă (sclipitoare) lunatică“, stă scris într-un document datat 24 februarie 1890 purtând semnătura inginerului-șef al comunei Craiova.
Vreme bună s-a pus în balanță operarea schimbărilor, înlocuirea lămpilor de incandescență cu cele voltaice, ce erau impuse de noile tendințe, existând destule „lămuriri ale chestiunii“ adunate în documente din care spicuim: „Lumina de incandescență este cu totul liniștită și albă, nelucidă, colorile rămân naturale și inconvenientul este înlăturat de a avea prea multă lumină în apropiere și prea puțină în depărtare, căci distribuirea este cumpănită și trecerea dintr’o stradă principală într’una laterală mijlocită fără contrast supărător. Pentru Craiova nu pot recomanda nicidecum luxul lămpilor voltaice, la care se opune și costul cu mult mai mare. Lampa de incandescență s’a arătat din toate punctele de vedere percu cea mai simplă și mai practică. America a făcut primele încercări aplicând lămpi voltaice în vârful prăjinilor nalte și a unor schele de lemn sau fer de o putere de 5000 până la 10000 de luminări. Efectul era necontestabil, dar în timp de ceață această lumină s’ a arătat nesuficientă în depărtare. Umbrele erau atât de închise încât trecând cineva din lumină în umbră dispărea vederii. Lămpile voltaice ar trebuit prin urmare să se apropie și astfel mai vedem orașele Americii luminate cu aceste lămpi atârnate în mijlocul stradelor de sârme groase neplăcut, fixate în curmeziș de acoperișurile caselor. Aspectul este neplăcut. Simțul european cere o distribuire mai estetică precum s’a făcut în Paris, Berlin“.
Din ianuarie 1893, lămpile voltaice vor lumina în spirit european ca în Paris și străzile Craiovei.
