În 1902 se ridica în Piața principală a Băniei Fabrica Comunală de Gheață. Construcția sa a fost revizuită, completată și reparată în primăvara anului 1907. „Scopul înființării ei a fost pe de o parte asigurarea orașului cu ghiață din apă de izvor, care îndeplinește toate condițiunile higienice, și pe de altă parte instalarea de încăperi cu atmosfera de o temperatură scăzută pentru păstrarea carnei și a peștelui. Importanța ei s-a arătat în anul înființăriei când din cauza iernei precedente puțin geroasă negăsindu-se ghiață naturală, consumul din oraș a fost acoperit cu ghiață artificială; în al doilea rând în primăvara anului 1907, frigoriferele neputând funcționa, în urma unui grav accident din Septembrie 1906, zilnic se confisca de la măcelari carne stricată, intrată în putrefacție din cauza căldurii“, aflăm dintr-un document aflat la în dosarul Serviciului Tehnic al primăriei din 1908 păstrat în Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Dolj.
La momentul deschiderii Ghețăriei comunale, primăria tipărește o înștiințare câtre cetățenii urbei din care spicuim: „Aducem la cunoștința cetățenilor din orașul nostru că fabrica de ghiață a început să funcționeze. Cu începere din ziua de 24 Martie, se poate avea ghiață cu prețul unic de 4 bani kilogramul. Pentru a satisface toate cerințele, s’a organizat un serviciu special de transport al gheței, la domiciliul oricui să înscrie ca abonat al serviciului tehnic al primăriei neavând a plăti pentru aceasta altceva decât prețul sus indicat. Ghiața este uniformă, consistentă de cel puțin 18 centigrade și este fabricată din apă de fântână, cu alte cuvinte, în conformitate cu prescripțiunile higienice.
Administrațiunea comunală n’a cruțat nimic pentru a îmbunătăți fabrica de ghiață, așa încât să corespundă numeroaselor necesități din orașul nostru și poate garanta dupe acum că mersul ei va fi regulat neîncetând de a produce ghiață pe toată durata timpului călduros“. Semnat primarul urbei Craiova, Virgil Broscărescu.
Și, într-adevăr, documentele adunate în dosarul aflat la Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Dolj certifică faptul că primăria răspundea favorabil tuturor cererilor venite din partea Ghețăriei Comunale. Într-o adresă către municipalitate, datată ianuarie 1908, se nota „Vă rog să binevoiți a publica licitațiune publică pentru furnizarea de 40 vagoane lemne de foc esență stejar, necesară motorului de gaz. Furnitura se va putea face treptat cel puțin însă 8 vagoane pe lună“.
În întâmpinarea cerințelor comunității
Odată Ghețăria Comunală deschisă, cererile încep să curgă. În aprilie 1908, inginerul-șef al Fabricii Comunale de Gheață primea următoarea solicitare: „Vă rog a dispune ca în fiecare dimineață cu începere de la 30 aprilie să se aducă câte zece kilograme ghiață la primărie de către distribuitorii respectivi, spre a putea ține rece apa de băut“. Cererile pentru furnizare de gheață ajung și la primărie. „În vederea marilor călduri ce sunt vă rog binevoiți a aproba să se dea zilnic pentru serviciul Percepției comunale cantitatea de ghiață de la Ghețăria Comunală ce o va găsi cu cale“, datat 8 mai 1908. Administrația Financiară Doljiu cere la rândul ei printr-o hârtie scrisă gheață, făcând apel la sentimentele edilului pentru funcționarii urbei. „Cu deosebită onoare rugăm, din partea Administrației Financiare Doljiu, fiind convinși de dragostea ce ați arătat totdeauna pentru ramura funcționarilor, rog a dispune, Domnule Primar, să satisfaceți o mică cerere care constă în a ne oferi gheață pentru răcirea apei de băut, căci prin căldura ce este, știm că o alinare corporală și zic chiar sufletească simte fiecare om când în toiul muncei obositoare un pahar cu apă rece va veni spre înviorare“.
Existau de asemenea cerințe și din partea simplilor cetățeni. Livrarea de la Ghețăria Comunală se făcea așa cum reiese din documentele vremii cu droagele. Cei care își puteau permite plata unei sume de 200 lei anual puteau închiria cabine frigorifere „pentru păstrarea carnei și a peștelui“. Alt document aflat la Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Dolj ne aduce această informație. „Se aprobă închirierea cu 200 lei anual cabina de frigorifere No. 2 d-lui Nae Petcu Ioan pentru care am și dispus debitarea sa“.
Răcirea în aceste spații din cadrul Ghețăriei Comunale se făcea „prin ajutorul aerului împins de un ventilator puternic printr’o ploaie de soluție sărată rece, care se refulează de două pompe centrifuge din refrigerente cărând prin niște site dese și revenind apoi iarăși în refrigerent. Aerul intră în frigorifere prin niște conducte de lemn izolate așezate aproape de tavan având deschidere în partea inferioară deasupra fiecărei celule. Printr’un alt rând de conducte cu deschiderile în partea superioară, aerul cald este aspirat de ventilator și trimis din nou prin ploaie răcitoare“, ne relevă un document din dosarul Serviciul Tehnic al Primăriei 9/1909. Ghețăria Comunală completa tabloul fabricilor care funcționau la acea vreme în Craiova, un oraș înfloritor.
Din alte vremuri
Exista în Craiova anilor 1893 și un abator comunal. Câteva informații găsim creionate în lucrarea lui D.E Petrescu, „Un splendid colț din România Mare“. „Frumoasa construcție a abatorului s’a făcut la 1893 sub primariatul lui Ulyse Boldescu. S’a completat și amenajat sub primariatul d-lui N.P. Romanescu în anul 1904. Abatorul e o instituțiune de două ori folositoare: Ferește pe cetățeni de a consuma carne dela vite bolnave și le păstrează deci sănătatea și al doilea, aduce un bun venit comunei, cu care contribue la lucrările de edilitate“.
De asemenea, într-un dosar al Serviciului Tehnic al Primăriei din anul 1923, aflate la Arhivele Naționale ale României – Serviciul Județean Dolj se găsește o „permisiune“ din partea primăriei prin care se dădea aprobarea pentru „deschiderea și funcționarea fabricei de oglinzi, situată în acest oraș, strada Cuza-Vodă No. 88, cu condițiunile ca Domnii V. Georgescu și P. Dinulescu în funcționarea acestei fabrici să se conforme în totul regulilor de higienă ce se va impune de serviciul sanitar al comunei“.
