15.9 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlt: Târg de fete la Coteniţa

Olt: Târg de fete la Coteniţa

Comuna Coteana, din judeţul Olt,  îmbracă straie de sărbătoare, ca în fiecare an pe 15 august. Lăzi de zestre cu ii, prosoape, țesături decorative și costume tradiționale sunt expuse la Târgul de fete de la Cotenița, care păstrează elemente din tradiționalul târg de mirese ce se organiza în localitate în perioada de mijloc a secolului trecut și se încurajează în acest mod păstrarea și cunoașterea tradițiilor locale, a portului popular specific, a lăzilor de zestre.

Sărbătoarea începe pe stadionul din comună, cu meciuri de fotbal între echipele din Coteana, Brebeni, Ipoești și Vâlcele.

După-amiaza, fete îmbrăcate în haine tradiționale de sărbătoare specifice mireselor vor fi plimbate prin comună, cu calești împodobite de sărbătoare, prilej de etalare a ținutelor și a obiectelor adunate în lăzile de zestre, potrivit Agerpres.

Tinerele care vor defila în costume populare vor fi înscrise în concursul pentru cea mai frumoasă fată, cu cea mai bogată ladă de zestre și cel mai frumos port popular. Vor fi premiate lăzile de zestre cu un conținut cât mai bogat. În lăzile de zestre pot fi puse ii, prosoape lucrate manual, cojoace, țesături decorative etc. Pentru desemnarea câștigătoarei, concurentele vor răspunde unor întrebări privind obiectele de vestimentație, istoria pieselor de port popular, semnificația lor, istoricul sărbătorii și vor încerca să demonstreze că au și talent artistic, prin muzică și dansuri..

După stabilirea locului pe podium pentru participantele la concursul de lăzi de zestre, urmează o petrecere câmpenească cu muzică populară. Pe scena festivalului vor evolua ansamblurile „Cotenița” din Coteana, „Rândunica” din Vâlcele, „Dorofeiul” din Nicolae Titulescu, „Hora” și „Bujorelul” din Drăgănești-Olt.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS