10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjGorj: 12 traficanţi de droguri, reţinuţi

Gorj: 12 traficanţi de droguri, reţinuţi

Procurorii  Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (D.I.I.C.O.T.) – Biroul Teritorial Gorj, împreună cu polițiști din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate, ai BCCO București, Craiova și SCCO Vâlcea, cu suportul de specialitate al Departamentului de Informații și Protecție Internă și sprijinul lucrătorilor din cadrul IPJ Gorj, au documentat activitatea infracțională a unui grup organizat specializat în traficul ilicit de droguri de risc și efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive.

În data de 9 iulie au fost efectuate 16 percheziţii domiciliare, din care 2 în Bucureşti, 2 în Craiova, 1 oraş Filiaşi, iar restul în comunele Turburea, Plopşoru, Brăneşti şi municipiul Târgu Jiu, fiind puse în executare mai multe mandate de aducere.

Cu ocazia percheziţiilor  domiciliare s-au ridicat mai multe corpuri delicte, constând în: telefoane mobile, cântar electronic, foiţe pentru confecţionarea ţigărilor din cannabis, sume de bani, fragmente vegetale de culoare verde-oliv (cannabis) în cantitate totală de aproximativ 150 grame, produse susceptibile de a avea efecte psihoactive (etnobotanice) în cantitate totală de aproximativ 220 grame,  un număr de 47 pastile de culoare roz inscripţionate Chupa – Chups, ce par a fi ecstasy (drog de mare risc), grindere metalice (râşniţe) pentru mărunţirea cannabis-ului, pipă din sticlă cu inscripţia „New Wogs”etc.

Din probatoriul administrat în cauză rezultă suspiciunea rezonabilă că începând cu luna ianuarie 2014, pe raza municipiului Târgu Jiu, a luat fiinţă un grup infracţional organizat având ca preocupări traficul de droguri de risc şi efectuarea fără drept de operaţiuni cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive. Gruparea din municipiul TârguJiu – având ca lider pe Badea Ionuţ-Marian, în colaborare cu Torop Efimian-Ion, a intrat în legături infracţionale cu Guţu Cătălin-Dănuţ din comuna Brăneşti, jud. Gorj  şi Filip Marian din comuna Plopşoru, jud. Gorj, care aprovizionau gruparea din Târgu Jiu, din municipiul Craiova, unde dealeri erau Oltean Alexandru-Mihai şi Cimpoeru Aurelian-Cristian. La rândul lor, Oltean şi Cimpoeru primeau substanţele cu efect psihoactiv sau stupefiant, prin comandă, din municipiul Bucureşti, prin intermediul unor microbuze de transport persoane, la ridicarea coletelor fiind folosiţi printre alţii şi Oproiu Cătălin.

Există suspciunea că membrii grupării din Târgu Jiu se aprovizionau cu substanţe cu efecte psihoactive sau stupefiante, la un interval de 2-3 zile, fie direct de la Guţu Cătălin Dănuţ, din comuna Brăneşti, fie de la dealerii din Craiova, respectiv Oltean Alexandru-Mihai şi Cimpoeru Aurelian-Cristian. După ce efectuau aprovizionarea folosind autoturisme personale sau împrumutate, vindeau drogurile în mun. Tg-Jiu, la comandă telefonică, în diferite puncte, respectiv „La Coloană”, „sub Pasarelă”, „la Gogoaşa Furioasa”, la barul KUBIK din zona de sud a Pieţei Centrale, cât şi în zona Dacia şi localuri din Tîrgu Jiu. Drept complice în activităţile infracţionale era folosit inc. Miron Alexandru-Emanuel (taximetrist), care transporta clienţii la comanda furnizorilor, în punctele de desfacere.

Acelaşi segment al grupării viza aprovizionarea cu substanţe cu efect psihoactiv sau stupefiante a inculpatului Rădoi Dragoş-Ionuţ – student în municipiul Bucureşti, care trimitea banii prin agenţii de transfer şi primea pachetele cu droguri, pe mijloace de transport până la magazinul „Cora” din Bucureşti, respectiv la Autogara de Est.

La rândul său, Rădoi Dragoş-Ionuţ folosea pentru desfacerea drogurilor pe inculpații Mihai Robert-Florian şi Motocu Laurenţiu-Cristian.

Din gama de droguri oferite spre consum au fost identificate substanţe cu efecte psihoactive prevăzute de Legea 194/2011 (M1, Diesel, Magic), cannabis, cât şi comprimate de Ecstasy. După efectele pe care le-a produs asupra consumatorilor, produsele cu conţinut psihoactiv s-au dovedit a fi foarte periculoase pentru sănătate şi creează dependenţă. În municipiul Târgu Jiu, aceste substanţe şi droguri sunt folosite mai ales de tineri cu vârsta până în 25 ani.

Prin ordonanțele procurorilor DIICOT din datele de 9 și 10 iulie au fost reținuți pentru 24 de ore 12 inculpați: Oltean Alexandru-Mihai, Cimpoeru Aurelian-Cristia, Guţu Cătălin Dănuţ, Badea Ionuţ-Marian, Torop Efimian-Ion, Filip Marian, Oproiu Cătălin, Rădoi Dragoş-Ionuţ, Mihai Robert-Florian, Miron Alexandru Emanuel,  Motocu Laurenţiu Cristian, Şerban Mihai-Octavian.

Cei 12 inculpați au fost duși ieri la Tribunalul Gorj şi au primit mandate de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS