10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMircea Băsescu, citat la DNA în calitate de suspect

Mircea Băsescu, citat la DNA în calitate de suspect

Mircea Băsescu, fratele preşedintelui Traian Băsescu, a declarat astăzi pentru Mediafax că a fost citat la structura centrală a Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) în calitate de suspect, precizând că a fost chemat să se prezinte la sediul instituţiei la ora 18:00. Mircea Băsescu a precizat că a fost citat în calitate de suspect în dosarul în care Florin Anghel, fiul lui Bercea Mondial, l-a reclamat pentru trafic de influență. „Eu acum mă duc în calitate de suspect. Nu de martor, de suspect”, a spus Mircea Băsescu.

Întrebat dacă se așteaptă să fie reținut de către procurorii DNA, fratele președintelui a răspuns: „Nu pot să mă aștept la nimic. Nu am nici un fel de experiență cu așa ceva”.

În acest moment, la DNA sunt audiați Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, și soția acestuia, Fănica Anghel, care au fost aduși din penitenciarele Colibași, respectiv Penitenciarul Craiova. De asemenea, la DNA a fost citat să se prezinte la ora 17:00 şi Marian Căpăţână.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS