24.3 C
Craiova
miercuri, 17 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCioban mort la o stână din Izverna

Cioban mort la o stână din Izverna

http://www.youtube.com/watch?v=Kw1hy-Rp76w

Operaţiune contracronometru a medicilor de la Ambulanţa Mehedinţi, care au primit marţi după-amiază un apel de la un cioban de la o stână din localitatea Izverna. Un bărbat de 54 de ani, angajat la stână, căzuse ca secerat, lovit de o durere abdominală. „El a venit să lucreze la stână abia de ieri, nici nu îl cunoaştem prea bine. Nu a prea mâncat, a spus că îl doare stomacul, a ieşit din cameră şi a căzut jos. Am încercat să îi acordăm ajutor, dar nu mai respira“, a spus un cioban.
Ambulanţa a trimis un echipaj format din şofer şi asistentă, dar când au ajuns în localitatea Obârşia Cloşani, cea mai apropiată de locul incidentului, cadrele medicale au fost nevoite să abandoneze autospeciala. „Am primit un apel de la un cetăţean din comuna Obârşia Cloşani, care ne anunţa că un coleg se simte rău şi a căzut. Am plecat imediat, însă drumul este foarte greu, nu putem ajunge cu maşina până sus la stână“, a spus asistenta de pe salvare.
În ajutorul medicilor au sărit câțiva săteni din cele două sate apropiate, Obârşia Cloşani şi Izverna. Cu ajutorul unui tractor şi al unui ATV împrumutat, echipajul de pe salvare a urcat până la stână. S-a cerut sprijinul chiar şi a unui elicopter SMURD, însă cadrele medicale nu au putut decât să constate decesul bărbatului. „Nu s-a mai putut face nimic pentru victimă. Bărbatul intrase de mult în stop cardio respirator. Manevrele de resuscitare nu au dat rezultate. Nu prezintă urme de violenţă pe corp“, a spus medicul echipajului SMURD venit de la Craiova.
Trupul neînsufleţit a fost coborât de pe munte în remorca tractorului şi preluat pentru a fi transportat la Institutul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei, care va stabili cauza decesului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS