21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAccidentată pe trotuar după o tamponare

Accidentată pe trotuar după o tamponare

\n

O femeie, de 68 de ani, a fost rănită grav, joi seară, pe strada Brestei din municipiul Craiova, după ce a fost lovită de o maşină proiectată pe trotuar de alt autoturism. Potrivit poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Dolj, Ionel Ticu, de 58 de ani, din Craiova, care conducea un Opel pe strada Brestei, la intersecţia cu Aleea Brestei, nu s-a asigurat la efectuarea unei manevre de întoarcere şi a fost lovit de un Mercedes condus de Adrian Petrescu, de 43 de ani, din Craiova.
În urma impactului, Opelul condus de Ticu a fost proiectat pe trotuar, unde a lovit-o şi rănit-o grav pe Maria Gherghe, de 68 de ani, din Craiova. Victima accidentului a fost transportată cu o ambulanţă la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde medicii au stabilit că a suferit fracturi multiple în urma accidentului.
La aceeaşi unitate medicală au fost transportaţi şi şoferii celor două autoturisme implicate în tamponare, aceştia având leziuni minore.
Poliţiştii doljeni au mai precizat că şoferii au fost testaţi cu aparatul etilotest, care a indicat faptul că nu au consumat băuturi alcoolice înainte de a se urca la volan. Şoferul responsabil de producerea accidentului este cercetat pentru comiterea infracţiunii de vătămare corporală din culpă.
Aldezir Marin

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS