10 C
Craiova
vineri, 26 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinți: Bătrân găsit căzut în zăpadă

Mehedinți: Bătrân găsit căzut în zăpadă

Un mehedințean a anunțat în această dimineață poliția că a găsit un bătrân căzut în curtea casei sale din localitatea Stângăceaua, a anunțat Inspectoratul de Poliție al Județului (IPJ) Mehedinți. La faţa locului s-a deplasat un echipaj din cadrul Serviciului Judeţean de Ambulanţă (SAJ) Mehedinţi, care a constatat că bărbatul căzut, în vârstă de 82 ani, nu avea semne vitale și era acoperit cu un strat consistent de zăpadă. Având în vedere faptul că pământul de sub el era uscat, polițiștii mehedințeni iau în calcul ipoteza ca decesul să se fi produs înainte de ninsorile începute aseară. Potrivit primelor informații, bărbatul suferea de hipertensiune arterială, el aflându-se în evidenţa SAJ.

În prezent la fața locului se află echipajul de ambulanţă împreună cu specialişti din cadrul IPJ Mehedinţi, care efectuează verificări cu privire la cauzele decesului.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS