24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Îmbrăcăminte contrafăcută confiscată de jandarmi

Craiova: Îmbrăcăminte contrafăcută confiscată de jandarmi

Efectivele Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Dolj, aflate în timpul executării unei misiuni specifice în municipiul Craiova, s-au sesizat ieri cu privire la faptul că o persoană oferea spre comercializare articole de îmbrăcăminte ce păreau a fi contrafăcute, informează Jandarmeria într-un comunicat.
Astfel, în jurul orei 12.00, jandarmii au depistat pe D.V., de 37 ani, din Craiova, în timp ce oferea spre comercializare, de la punctul de lucru al unei societăţi comerciale, articole de îmbrăcăminte cu însemnul unei mărci celebre, fără declaraţie de conformitate a mărcii înregistrate.

Persoanei în cauză i-au fost întocmite actele premergătoare de constatare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punerea în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată pentru produse identice sau similare şi care îl prejudiciază pe titularul mărcii înregistrate, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 90, alin. 1, lit. b din Legea 84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, urmând a fi înaintate organelor competente pentru soluţionare. Marfa în valoare de aproximativ 500 lei a fost ridicată în vederea continuării verificărilor.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS