22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalTerenul lui Mititelu, afacere anulată

Terenul lui Mititelu, afacere anulată

http://www.youtube.com/watch?v=D1H5HYP_Nfg

Consilierii locali craioveni au pus cruce, deocamdată, proiectului prin care primăria anunţa că doreşte să achiziţioneze trei hectare de teren din Balta Craioviţa aflată în proprietatea lui Adrian Mititelu.

Consiliul Local Craiova a votat vineri proiectul de hotărâre prin care s-a revocat hotărârea din martie 2013 care parafa o înţelegere imobiliară între primărie şi Cetatea Banilor City SA, firmă deţinută de Adrian Mititelu. Revocarea a fost motivată de faptul că Mititelu nu ar fi respectat cerinţele impuse de primărie şi că ar fi ascuns situaţia juridică a terenului. Conform hotărârii de atunci, consilierii aprobau achiziţionarea unei suprafeţe de teren de trei hectare din Balta Craioviţa pe motiv că primăria dorea să construiască un drum care să fluidizeze traficul dinspre Dunăre spre Timişoara şi Bucureşti. Hotărârea din martie a fost controversată, deoarece consilierii i-au făcut pe plac Liei Olguţa Vasilescu, aflată atunci în relaţii bune cu Adrian Mititelu, şi au votat proiectul fără să aibă la dispoziţie un studiu de trafic sau geologic care să precizeze oportunitatea şi costurile legate de realizarea acelui drum ce urma să traverseze balta. Primarul motiva atunci graba achiziţiei spunând că, dacă ar fi folosit prevederile Legii exproprierii, terenul ar fi costat mai mult, iar procedurile ar fi durat mai mult. După aprobarea acelei hotărâri, relaţiile dintre Adrian Mititelu şi Olguţa Vasilescu s-au răcit, iar tranzacţia nu s-a mai încheiat. Scandalul continuu dintre cei doi a culminat cu evacuarea Fotbal Club U Craiova de pe stadionul „Ion Oblemenco“, iar consecinţa a fost ruperea oricărei legături cu finanţatorul echipei. Drept urmare, şi afacerea cu terenul din Balta Craioviţa a căzut. Şi, pentru a parafa legal acest lucru, Olguţa a convocat vineri şedinţă extraordinară de consiliu, iar consilierii au votat revocarea hotărârii de anul trecut. Concluzia: primăria nu mai cumpără terenul lui Mititelu. Cel puţin deocamdată. Olguţa Vasilescu şi-a nuanţat tonul în plenul şedinţei, lăsând deschisă o cale de comunicare cu Adrian Mititelu. Fie pentru a nu-l înfuria prea rău, fie din motive de imagine în faţa suporterilor.

Bun în 2013, rău în 2014

Consilierul Dan Cherciu a întrebat-o pe Olguţa Vasilescu, în plenul şedinţei, cum se explică răsturnarea de situaţie în legătură cu terenul şi de ce lucrurile oportune anul trecut nu mai sunt valabile în prezent. „Îmi aduc aminte că în procesul-verbal al şedinţei de anul trecut a existat un singur vot împotrivă: al meu. Am citit cele două motive invocate, dar nu am fost lămurit dacă acestea sunt reale. Se spune că au fost aspecte de nelegalitate. Anul trecut, am fost asiguraţi că totul este în regulă. Ce s-a schimbat între timp din martie până acum, când argumentele folosite erau de genul, şi acum voi cita din doamna primar: «ieşim la jumătate de preţ faţă de expropriere». Deci, era o afacere căreia acum înţeleg că îi dăm cu piciorul. Ultimul argument zdrobitor care mi s-a dat atunci a fost acela că, dacă renunţăm la proiect, va trebui să le punem la dispoziţie elicoptere şi avioane locuitorilor din zonă“, a spus Cherciu ironic.
În discuţie a intervenit consilierul Bianca Predescu, cea care a explicat că hotărârea de consiliu de anul trecut nu obliga primăria să cumpere terenul într-o anumită perioadă de timp.
„Din punct de vedere juridic, hotărârea din martie 2013 reprezenta o ofertă de a contracta, iar ofertantul nu este supus vreunui termen privind menţinerea ofertei. Din discuţiile de la Comisia Juridică a rezultat că după adoptarea hotărârii consiliul local şi executivul au observat că terenul era grevat de sarcini“, a spus Predescu.

Încă o promisiune, dar cu jumătate de gură

Lia Olguţa Vasilescu a motivat revocarea proiectului spunând că pe terenul pe care dorea să-l cumpere primăria au apărut mai mulţi proprietari.
„Achiziţia terenului a fost inclusă pe bugetul de anul trecut. Acum intrăm pe alt buget, cu alte priorităţi. Preţul era OK, dar nu s-a putut face dezmembrarea terenului, pentru că ni s-au ascuns mai multe lucruri. Pe noi ne interesează în continuare acel teren. Mai mult, împreună cu cei de la Direcţia de Fonduri Europene l-am prevăzut pentru exerciţiul financiar 2014 – 2020, să putem face achiziţia cu fonduri europene şi să realizăm şi drumul“, a spus Olguţa. Primarul a schimbat acum varianta de a intra în posesia terenului, spunând că aceasta va fi prin expropriere, care va fi de durată. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS