http://www.youtube.com/watch?v=a1OuOMsWFBU
Plăteşti un leu şi intri cu maşina la târg. O doamnă bine te întâmpină şi te taxează în momentul în care vrei să parchezi. Un lucru absolut normal, civilizat am zice, însă dincolo de barieră începe calvarul. Prima impresie – un târg situat într-un sătuc uitat de lume. Comercianţi cu legume aşezaţi pe jos, printre pietroaie şi praf, clienţi înjurând, bătrâni cărându-şi căruţul în spate, de frică să nu îl rupă. Bătaie de joc. Umilinţă, spun ţăranii veniţi din localităţile doljene să-şi vândă marfa. Nepăsare şi lipsă de respect pentru clienţi, spun craiovenii întâlniţi ieri în Târgul Municipal Zilnic de pe strada Caracal.
Încă din luna septembrie, reprezentanţii municipalităţii arătau printr-un comunicat de presă că toţi comercianţii de haine din Târgul Romaneşti vor fi mutaţi în noul Târg Municipal Craiova, situat pe strada Caracal, în spatele reprezentanţei doljene a Registrului Auto Român, într-un spaţiu acoperit, dotat cu alei betonate, pe scurt – condiţii mult mai bune. La sfârşitul lunii octombrie a venit şi rândul comercianţilor de legume şi fructe din Piaţa Chiriac. În realitate însă, condiţiile din noul târg lasă mult de dorit. Încă de la intrarea în târg te întâmpină un schelet dezafectat de beton, foste hale pe sub care mergi cu teamă ca nu cumva o grindă să te doboare la pământ. Dincolo de această imagine dezolantă zăreşti comercianţii. Revoltaţi, mâhniţi, scârbiţi. Este trist să vezi oameni cu mâinile crăpate de muncă plângând, simţindu-se umiliţi de modul în care au ajuns să fie trataţi. „Mai rău ca nişte animale! Mai bine murim de foame decât să venim aici, să fim bătaia de joc a celor care conduc acest târg. Ne dor picioarele de la pietroaiele pe care stăm, ne întindem marfa pe jos. Suntem mai rău ca acum 50 de ani. Asta nu e piaţă nici pentru animale, darmite pentru oameni“, a spus Mărin Stamate.
„Toate instituţiile de control închid ochii“
Şi cum orice comerciant trebuie să plătească o taxă pentru activitatea depusă, suma este una pe „măsură“. Un leu pentru fiecare metru, cam 30 de lei pe zi pentru umilinţă plăteşte cam fiecare comerciant.
„În fiecare zi plătim taxă 30 de lei. Dimineaţa vine şeful pieţei şi taxatorul şi cer banii. Vă daţi seama ce înseamnă această taxă pentru noi? O astfel de taxă ar trebui aplicată mai degrabă în centrul oraşului, dar nu aici. Ne omoară pur şi simplu, în condiţiile în care vindem varza cu 30 de bani. Trebuie să dăm 100 kg să putem plăti taxa zilnică. Primim, în schimb, bătaie de joc… Calcăm pe pietroaie şi trebuie să avem mare grijă să nu cădem că ne spargem capul. Nu avem apă, ziua stăm pe pietre, nici la toaletă nu ne putem duce. Dacă vrei să te speli pe mâini, nu ai unde, pentru că apă nu există. Ne cumpărăm apă ca să ne spălăm, să putem să mâncăm un colţ de pâine… Oamenii vin să îşi facă aprovizionarea cu cărucioare pe care le cară în spate, pentru că altfel s-ar rupe în două printre pietrele astea. Aştept să vând ce mai am, iar eu aici nu mai vin, am plecat… Trebuie să ne asigurăm traiul de zi cu zi, însă nu ne alegem cu nimic. Falimentul ne mănâncă, marfa ni se strică, dacă vă uitaţi pe lângă tomberoane sau în spatele maşinilor vedeţi saci plini cu marfă stricată. Când am încercat să-i întrebăm pe cei de la târg ce ne oferă în schimbul acestor taxe, ne-au răspuns sec, de sus – dacă nu-ţi convine poţi să pleci! Aş pleca cu mare drag, dar nu ştiu unde… Pentru mizeria asta nimeni nu îi amendează. Toate instituţiile de control închid ochii“, a spus Săndică Anghel, comerciant, din comuna doljeană Mârşani.
„Mi-am luat ghete cu talpă groasă, zici că-s alpinist pe munţi…“
Ştefan Marin are 80 de ani şi suportă cu greu bătaia de joc pe care o trăieşte. Ne-a arătat mâinile crăpate de muncă, ne-a povestit despre lunile în şir nedormite pentru a avea toamna o producţie bună. Drumul până acasă îl costă cam 20 de lei, plus 30 de lei taxa de la târg, deci 50 de lei pe zi… Aşa că preferă să meargă acasă mai rar. Ziua îşi vinde marfa, iar noaptea doarme în maşină: „Vai de mama mea! Mor de picioare, seara nu le mai simt! Nu mi-aş dori decât să ajung acasă să mă spăl pe picioare şi să le întind pentru că de la pietroaiele astea mor de dureri. Doar în ultimele patru zile am plătit 120 de lei ca să stau cu marfa în acest târg“. Şi Nicolae Guie, producător din comuna Giurgiţa, era mâhnit. Vindea varza cu 30 de bani kilogramul, gogonelele cu 70 de bani, morcovii, prazul sau ţelina cu un leu. Decizia luată de oficilităţi ca piaţa angro din Chiriac să fie mutată pe Caracal îl nemulţumeşte.
„Ar fi fost indicat să ne întrebe şi pe noi dacă suntem de acord. Clienţii au ajuns să ne reproşeze de ce am venit aici. Păi noi am venit? Ei ne-au obligat! Ca să-mi reziste încălţămintea pe pietroaiele astea, mi-am luat ghete cu talpă groasă, zici că-s alpinist pe munţi… Mulţi dintre cei care vindeau alături de noi în Chiriac au renunţat, au plecat acasă… Voiam să îmi suplimentez pensia de 600 de lei, însă am ajuns să scot din buzunar zilnic bani… Îmi pare rău de munca mea ca să o arunc la gunoi, însă nu merită. Azi am mâncat o ciorbă de fasole şi poate mai mănânc diseară doi mici. Să vedeţi în câteva zile, când vor începe ploile, cum vom ajunge, pentru că nu avem nici măcar o umbrelă deasupra capului“.
„Nici în Evul Mediu nu vedeai aşa ceva“
La fel de indignaţi de condiţiile pe care le oferă Târgul Municipal Craiova erau şi cumpărătorii.
„Aşa primar, aşa târg! Nici în Evul Mediu nu vedeai aşa ceva“, a spus Ion Mărculescu. „Este dezolant! Este a doua oară când vin în acest târg… Iniţial, am crezut că pe jos este piatră de terasament, însă asta este spărtură din betoane, gunoi. Este jalnic. În comparaţie cu Piaţa Chiriac, pentru că pe aceasta o ştiam, arată cumplit“, a concluzionat Adrian Răchită, cumpărător.
