13.4 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalCraiova: Hoţi prinşi cu focuri de armă

Craiova: Hoţi prinşi cu focuri de armă

Patru tineri sunt cercetaţi pentru comiterea infracţiunii de furt calificat, după ce doi dintre ei au fost surprinşi azi-noapte încercând să dea o spargere la un chioşc din Craiova. În jurul orei 5:00, poliţiştii Secţiei 4 au observat doi tineri care încercau să intre într-un chioşc, aceştia fiind somaţi să se oprească. Suspecţii nu s-au supus somaţiilor poliţiştilor şi au încercat fugă, iar pentru că cei doi au ignorat somaţiile verbale, poliţiştii craioveni au executat focuri de armă în plan vertical, reuşind în cele din urmă să îi prindă şi să îi imobilizeze pe suspecţi.

Tinerii au fost identificaţi drept Laurenţiu Goman, de 21 de ani, din Craiova şi Mihai Brătian, de 31 de ani, din Piatra Olt, judeţul Olt. În urma investigaţiilor desfăşurate au fost identificaţi şi prinşi şi Ştefan Buda, de 35 de ani şi Alin Gâscă, de 30 de ani, ambii din Craiova, poliţiştii stabilind că aceştia îi ajutau pe cei doi suspecţi în activităţile infracţionale, punându-le la dispoziţie autoturismele cu care se deplasau la comiterea furturilor. Toţi cei partu au fost conduşi la sediul Secţiei 4 Poliţie, unde cercetările se continuă în vederea documentării activităţilor infracţionale. Până în prezent au fost documentate patru fapte penale comise în municipiul Craiova, suspecţii reuşind să sustragă în timpul acestor acţiuni pachete de ţigări în valoare de aproximativ 20.000 de lei.


Editor: Oana Olaru

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS