Mai puţin de o treime dintre copiii cu dizabilităţi din România frecventează învăţământul de masă. În judeţul Dolj, mai puţin de jumătate dintre copiii cu diverse forme de handicap merg la şcoală, restul rămân izolaţi acasă, în grija părinţilor, neavând şansa de a se integra într-o colectivitate. Vina cea mai mare pentru care aceşti micuţi nu sunt şcolarizaţi aparţine, în primul rând, familiei, spun reprezentanţii unităţilor de învăţământ. În contradicţie, părinţii susţin însă că nu de puţine ori copiii lor au fost refuzaţi de unităţile şcolare.
Să ai un copil cu dizabilităţi poate deveni un adevărat calvar pentru părinţii care vor ca acesta să urmeze o şcoală. Chiar dacă ţara noastră se laudă că a adoptat toată legislaţia europeană cu privire la protecţia copilului şi a persoanelor cu dizabilităţi şi s-a angajat să asigure toate facilităţile pentru persoanele cu handicap, acest lucru nu se întâmplă în totalitate în realitate, iar şcolile nu fac nici ele excepţie.
Dintre cei peste 72.700 de copii cu dizabilităţi din România, aproximativ 24.100 frecventează învăţământul de masă, adică mai puţin de o treime, potrivit datelor din 2013.
Doar 503 copii cu dizabilităţi frecventează cursurile de învăţământ
Potrivit datelor oferite de DGASPC, la nivelul judeţului Dolj, în anul 2012 în evidenţele Serviciului de Evaluare Complexă a Copilului figurau 1.997 de copii cu dizabilităţi încadraţi într-un grad de handicap. Dintre aceştia, doar 503 frecventau şcoala anul trecut, 305 şcolarizaţi în învăţământul public şi 198 în învăţământul special. De la începutul anului până în luna septembrie anul curent, în evidenţele Serviciului de Evaluare se află 1.578 de copii cu dizabilităţi încadraţi într-un grad de handicap. „Din nefericire, mai puţin de jumătate dintre copiii cu dizabilităţi care ar trebui să urmeze o şcoală sunt înscrişi la cursuri. În Craiova, situaţia este oarecum mai bună, însă în mediul rural cei mai mulţi rămân analfabeţi, trăind în izolare. Părinţii nu îşi permit să îi aducă pe cei cu dizabilităţi grave la şcolile speciale din Craiova, unde ar trebui să îi lase în regim de internat. Din datele pe care le deţinem, 463 sunt şcolarizaţi, 208 în învăţământul public şi 255 în învăţământul special“, a menţionat Claudia Măciucă, psiholog clinician specialist, şef Serviciu Evaluare Complexă a Copilului, din cadrul DGASPC Dolj.
Accesul copiilor cu dizabilităţi în şcoli (atât publice, cât şi în unităţile de învăţământ speciale) se face în baza certificatului de orientare şcolară şi vocaţională, document care în prezent este eliberat de cei de la Centrul Judeţean de Asistenţă Psihopedagogică CJRAE – Dolj. Până în anul 2011, aceste documente erau eliberate de Comisia Pentru Protecţia Copilului, în baza unei evaluări unice pe care o realizau specialiştii serviciului de evaluare din cadrul DGASPC Dolj. Schimbarea ar fi trebuit să aducă mai mulţi copii cu dizabilităţi la şcoală, însă se pare că nu este aşa, ci dimpotrivă. Părintele s-a văzut acum în situaţia de a constitui două dosare: unul pe care îl depune la DGASPC Dolj, pentru încadrarea în grad de handicap, şi altul pe care îl depune la CJRAE în vederea obţinerii certificatului de orientare şcolară. „De multe ori, din lipsă de timp sau bani, părinţii nu reuşesc să întocmească documentele necesare, iar cel care are de suferit este copilul cu dizabilităţi. Alegerea şcolii este dificilă pentru părinte, care ar dori ca propriul copil să urmeze o şcoală publică, să primească sprijin din partea specialiştilor. Dacă nivelul de dezvoltare a copilului îi permite, acesta poate merge la o şcoală publică, urmând o curriculă adaptată nivelului său de dezvoltare şi beneficiind de ajutorul unui profesor itinerant, al unui logoped şi psiholog, acolo unde este cazul. Ca psiholog consider că este benefic pentru un copil cu dizabilităţi să urmeze o şcoală publică, dacă dispune de asistenţă psihopedagogică şi este acceptat în colectivul clasei. Competiţia stimulează dezvoltarea, iar atunci când există suportul afectiv, copilul poate face progrese. În cazul în care dezvoltarea nu îi permite să urmeze o curriculă adaptată într-o şcoală publică, părintele trebuie să îşi înscrie copilul într-o unitate de învăţământ special. Şi spun „trebuie“ la modul imperativ. Într-o astfel de unitate de învăţământ, copilul va beneficia, pe lângă curricula specială, de un pachet de terapii de recuperare neuromotorie, care îl ajută dacă nu să progreseze, cel puţin să evite regresul. Copilul este introdus în colectivitate, stă sau face recuperare alături de alţi copii cu probleme similare. Evită izolarea. Mulţi părinţi sunt rezervaţi atunci când trebuie să înscrie copilul într-o şcoală specială. Dar greşesc, acolo sunt specialişti care ajută copilul şi care ne învaţă pe noi, cei din jur, să nu îi marginalizăm. Universul şcolar, indiferent de formă, este special pentru un copil cu dizabilităţi. Îl ajută să se integreze, să simtă că face parte şi el din societate. Dacă apar probleme, părinţii pot solicita ajutor. Şi sunt specialişti care să îi ajute, să îi consilieze şi care să lucreze cu copilul. Nu evitaţi să vă duceţi copilul la şcoală, el asta îşi doreşte şi veţi fi surprins de rezultate…“, a adăugat psihologul DGASPC Dolj.
Copii cu dizabilităţi, care au reuşit să se integreze
La Şcoala Gimnazială nr. 39 „Nicolae Bălcescu“ din Craiova învaţă patru copii cu dizabilităţi. „Pe unul dintre aceşti copii minunaţi îl avem ca elev încă din clasa I, acum este în clasa a VIII-a. Avem alţi trei copii, elevi în clasa a II-a, clasa I şi clasa a VI-a. Problemele acestor micuţi sunt fie fizice, fie mentale. Avem astfel copii cu handicap mental sever, handicap mental mediu, distrofie musculară. Este o bucurie pentru noi să vedem cum de la an la an, elevii noştri i-au primit pe aceşti copii speciali în grupul lor, s-au ataşat de ei şi i-au făcut să uite de problemele pe care le au. Organizăm seminarii cu părinţii, îi ajutăm să înţeleagă că în ciuda dizabilităţii, copilul lor trebuie să înveţe, poate să aibă prieteni, trebuie să socializeze. Consilierii şcolari le oferă o atenţie specială acestor copii. De-a lungul anilor am desfăşurat campanii umanitare pentru a-i ajuta“, a menţionat Alina Peţa, manager la Şcoala „Nicolae Bălcescu“. Şi reprezentanţii Şcolii Speciale „Sfântul Vasile“ s-au declarat mulţumiţi. În fiecare an, o parte dintre copiii cu deficienţe auditive au reuşit să se transfere la şcoli de masă sau să urmeze un liceu şi chiar o facultate. „Şase dintre absolventele noastre sunt eleve acum la Liceul de Artă «Marin Sorescu». Apoi, avem copii pentru care părinţii au solicitat şcolarizare la domiciliu, micuţii suferind de paralizii cerebrale, distrofie musculară. Ne bucurăm să vedem că, de la an la an, numărul copiilor cu dizabilităţi, care sunt şcolarizaţi, creşte, părinţii înţelegând că izolarea nu este o soluţie. În şcoala noastră avem 110 copii în ciclurile preşcolar, gimnazial. Un copil cu nevoi speciale, indiferent de ce natură sunt dizabilităţile de care suferă, are nevoie de atenţie atât din partea familiei, cât şi cadrelor didactice şi specialiştilor. Este o muncă de echipă“, a spus Florentina Bălaşa, director la Şcoala Specială „Sfântul Vasile“.
Părinţii copiilor cu autism vor ca statul să permită „o umbră“ care să însoţească permanent copilul
la cursuri
Pe de altă parte, părinţii copiilor cu dizabilităţi susţin că şansele de integrare sunt extrem de mici şi că, nu de puţine ori, cadrele didactice refuză să lucreze cu cei cu nevoi speciale. „Este firesc, ca şi părinţi ai unor copii cu dizabilităţi, să ne dorim ca şi aceştia să fie acceptaţi, să înveţe în şcoli de masă sau chiar speciale, să aibă parte de atenţia cuvenită. Suntem departe de reintegrare, atâta timp cât mulţi dintre aceşti copii cu dizabilităţi nu au parte de programe de recuperare, terapii specifice de la vârste mici… Fără o terapie precoce, reintegrarea este imposibilă. Nu de puţine ori, am avut situaţii în care părinţii ne-au spus că învăţătoarea le-a recomandat să îşi retragă copilul de la şcoală. Aceste cadre didactice nu au pregătirea necesară să lucreze, de exemplu, cu copii cu diverse tipuri de autism. Pe de altă parte, nu de puţine ori, părinţii copiilor normali sunt reticenţi când în clasa în care învaţă copilul lor există şi copii cu diverse probleme, motivând asta prin faptul că nivelul de predare poate scădea. Chiar acum, de exemplu, avem familii în mediul rural care locuiesc la 60 km de Craiova, pe care părinţii nu i-au înscris la grădiniţe sau clasa zero, ci îi ţin acasă. Chiar în această perioadă, noi, părinţii copiilor cu autism, discutăm la nivel naţional pentru că dorim introducerea unor anumite norme în lege, pentru a ne permite nouă, celor care îi cunoaştem cel mai bine pe copiii noştri sau unor persoane specilizate, să putem însoţi permanent copilul la şcoală, să fim umbra lui…“, a spus Luminiţa Sandu, vicepreşedinta ANCAAR, filiala Craiova.
Din datele oferite de reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Dolj, în acest an şcolar şapte părinţi ai căror copii suferă de tetrapareză spastică cu elemente extrapiramidale sau deficienţe fizice şi mentale au solicitat ca micuţii lor să fie şcolarizaţi la domiciliu.
