16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024

Un ultim butafor

Fără munca butaforului, lumea care se naşte pe scenă n-ar exista. Şi totuşi, puţini sunt cei care o apreciază şi care înţeleg câte ore de migală sunt în spatele ei, câtă pasiune şi dăruire ascunde ea.

Am încercat să-i aflăm povestea, aşa că am păşit în atelierul de butaforie al Teatrului Liric „Elena Teodorini“. Acolo am găsit-o, în „cea de-a doua casă“, cum o numeşte ea cu dragoste, pe Mădălina Boşoteanu. Din 1975, a îmbrăţişat această meserie care i-a adus bucurii, dar şi deziluzii. Şase luni o mai despart de pensionare, de momentul când va trebui să adune amintirile de o viaţă, zilele şi nopţile de muncă depusă de-a lungul anilor, şi să le pună într-o cutie.

Înconjurată de amintirile şi poveştile teatrului

Dar până atunci mai este ceva vreme. Astăzi stă aplecată asupra obiectelor de decor care vor îmbrăca scena în opera „Othello“. E înconjurată de amitiri dragi sufletului său. Pe pereţii atelierului, la loc de cinste stă poza scenografului Sorin Novac, unul dintre mari oamenii de teatru cu care a avut ocazia să lucreze şi de la care a învăţat multe. „Sorin Novac dădea lucrurilor vibraţie. Când lucrezi un costum pentru un personaj trebuie să-l creezi pentru el, nu pentru interpret sau solist. Sorin Novac avea acest talent deosebit de a face legătura între interpret, personaj şi crearea rolului“, povesteşte cu drag Mădălina Boşoteanu.
La loc de cinste stau şi schiţele din spectacolul „Sylvia“ pus în scenă de Iuliana Preduţ, despre care butaforul spune că „era pasionată de ceea ce făcea. Muncea mult. Era unul dintre aceia pe care îi laşi în teatru şi îi găseşti tot acolo“. Lângă aceste schiţe sunt şi altele: din primul spectacol „Liliacul“ pus în scenă de Liliana Preduţ, prima „Văduvă veselă“ cu Aida Săvescu, „Traviata“, schiţe de suflet care spun poveştile oamenilor de teatru de la care butaforul a învăţat câte ceva şi alături de care a dat viaţă unor spectacole apreciate şi ovaţionate de public.

A fost odată…

Butaforia, „sarea şi piperul unui spectacol“, după cum ne mărturisea Mădălina Boşoteanu, este o meserie pe cale de dispariţie. Cu greu se mai formează astăzi oameni dedicaţi ei, înzestraţi cu har şi dragoste de artă, pentru care atelierul să devină a doua casă.
Mădălina Boşoteanu a avut aceste calităţi, dar şi şansa de a creşte cu şevaletul, cu picturile şi sculpturile pe post de jucării, căci tatăl său, pasionat de artă, i-a insuflat această dragoste. „Viaţa te atrage spre ceea ce îţi place cu adevărat, iar scena e un mister. În artă, dacă nu pui un gram de suflet, nu iese ceva de calitate. Lucrurile pe care le faci trebuie să aibă expresivitate, să fie de acolo, să nu spună altceva decât ce trebuie. Decorul este încă un personaj care ajută acţiunea respectivă, ajută actorul, interpretul, solistul“.
De la primul spectacol asupra căruia şi-a pus amprenta s-au scurs mulţi ani.
Ani în care a acumulat experienţă, dar şi deziluzii şi satisfacţii.
„Am suferit din cauza lipsei de dotare a atelierelor. Nu poţi să scoţi totul numai din mână. Să faci o pălărie fără calapoade e chinuitor. Îţi trebuie anumite materiale şi ustensile.
În plus, noi tot timpul suntem în luptă cu timpul. Trebuie să lucrăm contracronometru şi deseori nu eşti mulţumit de ceea ce iese. Dar, vedeţi, tocmai de aici vine atracţia. Tot timpul eşti măcinat de autodepăşire“.
Anii în care se lucra intens, când nu se termina bine un spectacol şi trebuia pregătit altul, nasc nostalgii. „E o meserie grea, dar frumoasă. Când lucrezi, arăţi ca de la tomberoane, care să-i citez pe colegii mei din teatru. Aşa este, dat fiind faptul că lucrezi cu lut, cu ghips, cu aracet, cu vopsele. Dar când la final îţi admiri munca şi eşti mulţumit, nimic altceva nu mai contează.
Au fost ani când lucram la cinci spectacole odată şi era greu, dar şi frumos. Mi-e dor de acele vremuri“, mărturiseşte cu oarecare regret butaforul.
A avut ocazia să lucreze cu scenografi şi regizori buni, să ajute la punerea în scenă a zeci, sute de spectacole, astfel încât astăzi să se poată bucura că a ales drumul artei, al teatrului, „care îţi dă multe posibilităţi să te exprimi şi să realizezi lucruri frumoase“.
Din păcate, odată cu ieşirea sa din scenă, va dispărea şi ultimul butafor, iar lumea teatrului va suferi, va rămâne şubrezită. Şi atunci se naşte fireasca întrebare: încotro vom merge oare?

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS