Tache Ionescu
Take Ionescu (ortografiat și Tache Ionescu), s-a născut pe 13 octombrie 1858, la Ploiești. A fost un politician și prim-ministru al României, unul dintre marii oratori români, de profesie avocat.
Născut Dumitru Ghiță Ioan, din părinți simpli, Take Ionescu a urmat şcoala în Ploiești. Este trimis la Paris pentru a-și face studiile în Drept, unde își termină doctoratul în avocatură, avându-l coleg pe Raymond Poincaré, viitor președinte al Franței. A fost numit ministru al cultelor în cabinetul conservator al lui Lascăr Catargiu, în perioada noiembrie 1891 – octombrie 1895. Anii de ministeriat l-au impus repede în primele rânduri ale vieții politice românești. În anul 1908 a înființat Partidul Conservator-Democrat, care datorită unei abile propagande a repurtat succese electorale importante. Take Ionescu s-a bucurat de sprijinul lui I.L. Caragiale care, cucerit de programul partidului, l-a însoțit în trei turnee electorale.
A reprezentat România la Conferința de Pace de la București, din 1913, ce a încheiat al doilea război balcanic, în urma căreia România a primit cele două județe ale Dobrogei Noi, teritorii care ulterior au fost restituite Bulgariei.
A fost ministru de externe între 1917 și 1918 și între 1920 și 1922, favorizând intrarea României în Primul Război Mondial, împotriva Germaniei. La sfârșitul războiului, Take Ionescu a fost şeful Comitetului Național la Conferința de Pace de la Paris, ce a încheiat Primul Război Mondial. La 18 decembrie 1921 devine prim-ministru, însă doar pentru o lună, până pe 19 ianuarie 1922. Moare la Roma de febră tifoidă.
