16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalCârna, sub povara bătrâneţii

Cârna, sub povara bătrâneţii

http://www.youtube.com/watch?v=q5HPtwy9zN0

Comuna Cârna, din judeţul Dolj, înfiinţată în 2004, după ce s-a desprins de localitatea Goicea, se frământă să rezolve probleme ce o macină de ani întregi: finalizarea sistemului de alimentare cu apă, un sistem de canalizare, refacerea căminului cultural.

Comuna Cârna vine să completeze tabloul localităţilor în care majoritatea populaţiei este îmbătrânită, iar restul se zbate să supravieţuiască în tumultul vieţii cotidiene, marcată de lipsa unor locuri de muncă aducătoare de venituri. Casele sunt vizibil afectate de trecerea timpului şi lipsa banilor. Oamenii care mai trec pe strada principală a comunei sunt împovăraţi de trecerea anilor, iar alţii de greutăţile vieţii. În contrast, doar câţiva romi, tolăniţi pe un petic de iarbă de la marginea drumului, par indiferenţi la tot ceea ce se întâmplă.
Pe drumul de la intrarea în comună până la primărie rar vezi vreo casă mai răsărită. Nici clădirea care adăposteşte biroul edilului nu e renovată. Inundaţiile din 2006 şi apa care a zăbovit pe uliţele comunei mai bine de o lună a lăsat urme ce nu pot fi şterse nici astăzi, din lipsa banilor.

Primăria încearcă să facă faţă greutăţilor

Clădirea primăriei, care adăposteşte la parter şi o farmacie, nu face notă discordantă cu peisajul. Nici interiorul nu este prea generos. O găsim pe primăriţa Elena Titiroagă la biroul său modest. Începe să ne înşire problemele cărora încearcă să le găsească rezolvare: „Avem multe probleme. Proiectul cu alimentare cu apă din 2006, pe Ordonanţa nr. 7, este una dintre ele. S-a sistat, s-a reluat. Acum l-au băgat în planul de dezvoltare rurală. Ne-au dat un miliard jumătate anul acesta şi am pus robinetele, puţurile. Reţeaua e terminată. Avem staţia de clorinare, bazinul, dar mai avem nevoie de bani pentru a finaliza sistemul de alimentare cu apă. Şi pentru că tot nu e terminată alimentarea cu apă, încercăm să depunem un proiect pe fonduri europe privind sistemul de canalizare care ne lipseşte şi pe care eu îl consider foarte important. De asemenea, aş vrea să reuşesc să fac şi căminul cultural. Costă foarte mult, nu ne ajută nimeni. Înainte de inundaţii i-am refăcut acoperişul, am pus termopane, dar când a venit apa în sat a fost şi el inundat, ca toate casele din comună. E gol înăuntru. A fost şi bibliotecă aici…
Am încercat, într-un an şi jumătate de când am fost ales primar, să rezolv probleme stringente. De exemplu, am înlocuit acoperişul primăriei, pentru că era ţigla distrusă şi riscam să ne trezim cu tavanul în cap. La inundaţiile din 2006, apa era de un metru în clădire şi de aceea arată aşa.
În plus, tot timpul erau gâşte şi cai la păscut în curtea şcolii, care se învecinează cu clădirea noastră, aşa că am îngrădit instituţia de învăţământ şi grădiniţa, clădiri moderne, pentru ca totul să fie în regulă. Am pus piatră în primăvara asta pe uliţe, căci de asfaltare nu poate fi vorba până nu terminăm sistemul de alimentare cu apă şi canalizare“. Discuţia ne-a fost întreruptă de o bătaie în uşă. O bătrânică cu câteva bancnote în mână întreabă de „preceptor“. De fapt, cu puţinii bani adunaţi de la contribuabili, dar şi cu cei colectaţi de poliţie din amenzile aplicate, primăria reuşeşte să supravieţuiască.

Peisaj dezolant

Au rămas în Cârna 1.340 de locuitori, conform datelor adunate la ultimul recensământ. De la inundaţiile din 2006, unii oameni au ales să plece din aceste locuri, astfel că la ora actuală în comună sunt peste 200 de case goale. Nici cele care au rămas în picioare şi care au fost cârpite pe ici pe colo cu ce s-a putut nu par să mai reziste foarte mult. Sunt locuite în mare parte de bătrâni. „Aveam pământ, vite, acum pământul e băgat tot în asociaţie, că nu mai are cine să-l muncească. Sunt bătrână şi numai pot. Inima e inimă, dar nu mai e putere. Nu mai e tineret deloc în sat. Pe mahalaua asta nu ştiu ce mai este, toţi au murit. E rândul nostru. Toţi sunt bătrâni, cei din stânga şi din drepta la fel, ăl de colo a murit (arată cu mâna spre câteva case aflate mai departe – n. r.). Aici altul e bătrân şi bolnav. Nici ţiganii nu o să mai fie, să cumpere. Au cotropit satul“, spune cu năduf, resemnată în faţa bătrâneţii şi neputinţei, Costina Roman, de 75 de ani.
Câţiva metri mai încolo, pe banca din faţa casei, altădată una dintre cele mai mândre din sat, alţi bătrâni îşi odihnesc trupurile împovărate de munca atâtor ani care s-au scurs peste ei. Stau în bătaia puternică a vântului, căutând cu privirea zarea. Lângă picioarele lor, o pisică amărâtă, slabă, aciuată pe la gospodăria lor, completează tabloul.
S-au dus de mult vremurile în care satul era plin de viaţă, de forfotă. Se muncea pământul, se creşteau vite. Existau în sat oameni care aveau război de rogojină, făceau paporniţe, în vreme ce aproape în fiecare casă exista câte un război de ţesut. Bărcile nu lipseau din dotarea nici unei gospodării, căci întinderea de ape din apropiere era plină de peşte. Era o fabrică de semiconserve, de gheaţă. Veneau la Cârna oameni din localităţile învecinate, căci aici aveau serviciu. Astăzi a rămas doar praful măturat de vânt…

Bazinele de apă, mândria locului, azi o amintire

Cârna are pe teritoriul său patru bazine de apă care aparţin statului. Pe timpul comunismului şi în anii ce au urmat, apele erau adevărate izvoare de bogăţie. Lacurile erau pline cu tot felul de specii de peşte: crap, fitofag, novac. Funcţiona în localitate o fabrică de semiconserve şi una de gheaţă. A venit vremea investitorilor şi după câţiva ani de astfel de „tratament“ totul s-a dus pe apa sâmbetei.
„Am lucrat 17 ani la Piscicola. Erau alte timpuri, era frumos. Înainte nu era stufăriş. Era totul amenajat, erau diguri, se pescuia în condiţii bune. Apa era dezinfectată. Acum nu se mai face nimic: balta este, baltă a mai rămas. Erau specii de crap, fitofag, o specie de novac care ajunge la 17-18 kilograme.
Erau locuri de muncă. Lucrau peste o mie de muncitori din împrejurimi. Se făceau semiconserve. După ce se pescuia peştele, se lua, se prelucra, pe când acum nu mai e nimic. Zero locuri de muncă“, a precizat cu amărăciune Eugen Hera, un localnic.
Regrete are şi edilul, care se împacă greu cu situaţia actuală. „Era o frumuseţe înainte. Erau sălcii, nuferi. Avea fiecare om barca lui. Gâştele, raţele veneau la baltă. Le dădeai dimineaţa drumul, seara veneau înapoi în ogradă. Cel mai des pleca gâsca bătrână cu bobocii şi venea toamna târziu, când se punea zăpada. Era fabrică de gheaţă, de semiconserve. Era crescătorie de puiet, cu angajaţi, ingineri. Lucrau oameni nu numai de la noi din comună, ci şi din împrejurimi. Acum a crescut papură şi stuf. A administrat-o Maria Schutz de a distrus-o. Păcat! Era o sursă de venit, plăteau impozit la primărie“, explică primarul comunei.
Regretul vizavi de această zonă, adevărată sursă de venit, care putea ajuta comuna să se situeze pe o cu totul altă poziţie, este în sufletele tuturor. „A fost şi după revoluţie un investitor, Maria Schultz, dar mai mult a profitat decât a investit. A vândut ce a fost de vândut. A fost fabrică de gheaţă, semiconserve. Din clădirile lor au rămas doar pereţii. Au avut o sursă bună de a face bani, dar n-au manageriat-o bine“, se plânge alt localnic.

Charles de Cârna, un investitor îndrăzneţ

Singurul investitor din zonă este astăzi un englez, fermier şi la el în ţară. A auzit că există mult pământ în zonă şi a venit convingând populaţia îmbătrânită să îi dea lui pământul să-l muncească, aşa că acum lucrează 3.400 de hectare, are 50 de angajaţi, zece tractoare, patru combine. De şase ani e la Cârna. A învăţat câteva cuvinte în română şi reuşeşte să lege propoziţii. Producţia nu este întotdeauna cea mai bună, sunt ani profitabili şi alţii nai puţin bogaţi, dar el continuă să investească. A cumpărat clădirile fostei pescării din Cârna, are un proiect aprobat în Măceşul de Jos pentru un siloz, a mai cumpărat în Goicea fostul colectiv şi a făcut o magazie de stocare de aproximativ 6.000 de tone. Lucrează nu numai pământul din Cârna, ci şi de la Măceşul de Sus, de Jos, Goicea, Gighera.
Agricultura din zonă e făcută de el şi alte două asociaţii care au pământ în arendă. Mai sunt câţiva localnici care şi-au păstrat o bucată de pământ pe care o muncesc cu forţe proprii, pentru a putea asigura hrana animalelor din curte.

Şcoală şi grădiniţă

În condiţiile în care majoritatea populaţiei comunei Cârna este îmbătrânită, şcoala şi grădiniţa e frecventată de doar 129 de copii. La clasa 0 erau doar opt copii prezenţi, din 12. Doi învoiţi motivat, restul reţinuţi pe lângă gospodăriile părinţilor din cauze materiale. „Spun că nu au cu se îmbrăca sau încălţa. Au probleme acasă. Le mai cumpărăm noi caiete. Săptămâna trecută am luat zece creioane, că nu aveau toţi“. Şi unele materiale didactice poartă amprenta învăţătorilor sau educatorilor. „Materialul didactic ni-l confecţionăm uneori singuri acasă, din resurse proprii. Cine îndrăgeşte această meserie face orice, deşi uneori e greu“, a precizat învăţătoarea Doina Frăţilă, de la clasa a III-a.
În ciuda condiţiilor precare în care îşi duc viaţa, unii copii au rezultate bune. „Din absolvenţii clasei a VIII-a din anul şcolar trecut, am avut copii care au intrat la licee bune în Craiova. Cea mai bună elevă a noastră a reuşit la Colegiul Naţional «Elena Cuza», la ştiinţele naturii, alţii la Colegiul Naţional «Fraţii Buzeşti» sau la Liceul Pedagogic. Sperăm se reducem nivelul mediocru“, a precizat directorul instituţiei de învăţământ, Carmen Drăgan.
Lipsa locurilor de muncă şi implicit a banilor, dar uneori şi caracterul părinţilor sunt adevărate piedici în calea elevilor care vor să performeze. Deşi se bat cu pumnul în piept şi afirmă că fac orice să îşi susţină copiii, conştient sau nu, unii dintre ei imprimă micuţilor anumite tipuri de comportament. Am fost surprinşi să o auzim pe una dintre localnice „mândrindu-se“ pe scările grădiniţei: „E la grădiniţă cel mic. Eu azi nu am avut chef să vin să-l aduc. A insistat şi nu am scăpat de el“, recunoaşte Floarea Livaşcu. Mai are şi alţi copii. Pe cel mare nu l-a trimis la Segarcea la liceu: „Dacă nu-mi permit. Nu l-am trimis la Segarcea şi acum stă, că uite, nu sunt locuri de muncă… Mai am şi o fată mai bună la carte. Are 9,50 media“, spune ea şi zâmbeşte mulţumită.
E poate mai uşor să ridici din umeri şi să rosteşti răspicat „nu am cu ce“, fără a căuta în cele mai ascunse unghere soluţia.
Părăsim grădiniţa şi şcoala şi ne îndreptăm spre strada principală, unde regăsim imaginea îmbătrânită a comunei Cârna. Timpul se scurge încet peste aceste locuri, care parcă au ceva din aerul gri al dezolării. Bătrânii îşi aşteaptă sfârşitul, iar cei rămaşi în urma lor caută dezorientaţi o cale spre un trai mai bun.

Educator la grupa mică, un bărbat

La grădiniţa din comuna Cârna, la grupa mică, am descoperit cu surprindere că educator este un bărbat, Costinel Cosmin Vilara. Este un munte de om, iar copiii, deşi intimidaţi la prima întâlnire cu el, se lasă uşor cuceriţi de firea sa prietenoasă. „Am 11 ani vechime. Mulţi părinţi şi copii, când vin la grădiniţă, se aşteaptă să găsească o doamnă sau o domnişoară. Dau peste mine. De obicei, cei mici mă mai confundă cu tati, tataie sau taicu“, mărturiseşte el, cu zâmbetul pe buze. E greu să ni-l imaginăm la clasă cu cei mici, prinşi în jocurile copilăriei, dar stând şi ascultându-l ne dăm seama că dragostea pentru meserie şi pentru copii creează o punte trainică. Astfel că, la sfârşitul programului, prichindeii se despart cu greu de dragul lor dascăl.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS