17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAdolescent de 14 ani, muşcat de câine

Adolescent de 14 ani, muşcat de câine

Un tânăr de 14 ani, Mario Petcu, sportiv la CSM Craiova, la secţia de box, a fost muşcat ieri-dimineaţă în timp ce îşi făcea încălzirea pentru antrenament pe strada Gheorghe Doja. Băiatul a fost muşcat de antebraţ şi a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă. „Acolo i s-a făcut toaleta plăgii, a fost pansat şi vaccinat antitetanic, după care a fost adus la Spitalul de Boli Infecţioase pentru vaccinare antirabică şi seroterapie, motiv pentru care va mai rămâne internat în spital câteva zile. În urma seroterapiei, trebuie supravegheat medical pentru a nu apărea manifestări de tip imunologic“, au declarat reprezentanţi ai Spitalului de Boli Infecţioase „Victor Babeş“.
Sorin Ciobanu, directorul Serviciului de Ecarisaj al SC Salubritate Craiova SRL, a spus că „a sărit la el o căţea care era cu un pui şi l-a muşcat de mână. Noi am reuşit să ridicăm căţeaua şi puiul şi încă un câine pe care l-am găsit acolo. I-am dus la adăpostul de la Breasta şi urmează ca animalele să intre în procedura de monitorizare“.
Conform spuselor antrenorului lui Mario Petcu, Ion Joiţa, băiatul alerga pe strada Gheorghe Doja. „Dădea o tură în jurul sălii după antrenamentul de sus şi au venit doi copii, tot sportivi, care m-au anunţat că pe Mario l-a muşcat un câine. S-au luat şi de ei câinii, dar au reuşit să-i gonească, fiind doi“, a spus antrenorul.
Acesta este al doilea caz de sportiv muşcat de câini în acesta an, după ce acum câteva luni o atletă din Craiova a fost muşcată chiar pe pista Stadionului „Ion Oblemenco“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS