6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjPoliţist mituit cu o sută de euro

Poliţist mituit cu o sută de euro

Un bărbat, de 46 de ani, din Hunedoara, a fost reţinut ieri de poliţiştii gorjeni care îl acuză de dare de mită. Pentru prinderea cetăţeanului care este de etnie romă a fost organizat un flagrant, chiar în sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Mituitorul i-a oferit unui poliţist suma de 100 de euro pentru a-l ajuta să rezolve o problemă legată de vânzarea unui autoturism şi de recuperarea unei sume de bani. Potrivit oamenilor legii, mituitorul a vândut un autoturism marca BMW contra sumei de 2.000 de euro. Bărbatul şi-a adus aminte că în maşină lăsase 21.000 de lire sterline şi s-a gândit că ar putea să recupereze banii, dacă va anunţa că autoturismul i-a fost furat. În urma demersurilor făcute de cetăţeanul de etnie romă, poliţia a început căutarea maşinii, fără a se şti adevăratul motiv pentru care bărbatul a anunţat că i-a fost sustras autovehiculul pe care tocmai îl vânduse.

O sută de euro pentru 21.000 de lire sterline

Cei care au depistat în trafic autoturismul anunţat ca furat au fost poliţiştii gorjeni care l-au contactat pe bărbatul din Hunedoara şi l-au chemat la sediul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Dornic de a pune cât mai repede mâna pe banii din maşină, cetăţeanul i-a oferit poliţistului care îl chemase la Târgu Jiu suma de o sută de euro. Ofiţerul de poliţie şi-a anunţat colegii de la Serviciul Judiciar care, împreună cu un procuror, au organizat un flagrant chiar în incinta Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj. Vânzătorul maşinii a fost prins în timp ce îi oferea poliţistului suma de 100 de euro pentru ca acesta să îi ofere suma de bani de 21.000 de lire sterline uitată în autoturismul recent vândut şi oprit în trafic de oamenii legii. Cel care a anunţat falsul furt al maşinii a fost reţinut pentru 24 de ore în baza unei ordonanţe, iar poliţiştii şi procurorii urmează să decidă dacă îl vor prezenta instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS