15.3 C
Craiova
joi, 18 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalMedici arestaţi pentru fraude cu reţete compensate

Medici arestaţi pentru fraude cu reţete compensate

Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis, joi noapte, mandate de arestare preventivă pe numele a două doctoriţe de familie din Craiova şi două asistente, suspectate că au întocmit în mod fictiv aproximativ 400 de reţete medicale compensate care, ulterior, au fost decontate de CAS Vâlcea.

Camelia-Luminiţa Dumitrescu şi Doina-Manuela Dumitrescu, medici de familie din Craiova şi care au contract cu Casa de Asigurări de Sănătate (CAS) Vâlcea, dar şi asistentele Mihaela Vladu şi Elena Dincă, au fost ridicate joi, în urma unei acţiuni organizate de ofiţerii de combatere a criminalităţii organizate din Craiova şi Piteşti, coordonaţi de un procuror DIICOT din Vâlcea. Potrivit informaţiilor oferite de CAS Vâlcea, doctoriţele Dumitrescu au cabinetele medicale în localităţile vâlcene Livezi, respectiv Grădiştea.
În total, joi, oamenii legii au făcut 12 percheziţii în Craiova şi în judeţul Vâlcea, de unde au ridicat zece medici, farmacişti şi asistenţi medicali, suspectaţi că au prejudiciat CAS Vâlcea cu aproximativ 80.000 de lei.
Percheziţiile făcute de poliţişti au vizat atât locuinţele suspecţilor, dar şi cabinetele individuale ale unor medici de familie ori sediile farmaciilor prin care se desfăşura activitatea infracţională, fiind ridicate pentru cercetări trei laptopuri, patru calculatoare, 16 stick-uri, mai multe reţete în alb şi adeverinţe medicale, 11 telefoane mobile, 20.000 de lei, precum şi o serie de alte documente care pot fi probe împotriva suspecţilor.

Modul de operare

Procurorii DIICOT au precizat că, în perioada februarie 2012 – iulie 2013, Camelia-Luminiţa Dumitrescu şi Doina-Manuela Dumitrescu, în calitate de medici de familie şi de administratoare ale propriilor farmacii, împreună cu patru asistente medicale, „au prescris şi întocmit, în mod fictiv, pe numele persoanelor asigurate aflate în portofoliile fiecăreia, aproximativ 400 de reţete medicale compensate care, ulterior, au fost înregistrate fictiv ca fiind eliberate de respectivele farmacii“.
Pentru valoarea reţetelor compensate, farmaciile au întocmit facturi fiscale ce au fost înaintate către CAS Vâlcea pentru decontare.
Anchetatorii au stabilit că, în acest fel, craiovencele obţineau fonduri ilegale prin intermediul societăţii administrate prin fraudarea bugetului CAS Vâlcea. Pe de altă parte, farmaciile rămâneau şi cu medicamentele prescrise în reţete, care erau scăzute scriptic din stocul farmaciei, în momentul în care reţetele erau înregistrate în sistemul informatizat al acesteia. Procurorii au stabilit că, prin acest mod de operare, paguba adusă CAS Vâlcea numai de cele două doctoriţe se ridică la aproximativ 80.000 de lei.
Joi seară, după ce au audiat toate cele zece persoane duse la sediul DIICOT Vâlcea, procurorii au dispus reţinerea pentru 24 de ore a patru persoane – doctoriţele Dumitrescu şi asistentele Mihaela Vladu şi Elena Dincă. Ulterior, vineri dimineaţă, la ora 4.30, Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis pe numele celor patru suspecte mandate de arestare preventivă pentru 29 de zile, hotărârea instanţei nefiind însă definitivă. Reprezentanţii IPJ Vâlcea au precizat pentru GdS că cele patru femei au fost duse în arest vineri dimineaţă.

Infracţiunile

Procurorii DIICOT au mai precizat că doctoriţele şi asistentele sunt cercetate pentru comiterea infracţiunilor de înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale, uz de fals şi constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni.
Înşelăciunea se pedepseşte cu închisoare de la cinci la 15 ani, falsul material în înscrisuri oficiale – între şase luni şi cinci ani de puşcărie, uzul de fals – între trei luni şi trei ani, iar constituirea unui grup în vederea săvârşirii de infracţiuni – cu închisoare între trei şi 15 ani.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS