17 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGrefierul Toader rămâne în arest

Grefierul Toader rămâne în arest

Înalta Curte de Casaţie a hotărât săptămâna trecută să prelungească mandatul de arestare preventivă emis pe numele lui Victor Toader, fostul grefier al Curţii de Apel Craiova condamnat la doi ani şi şase luni de închisoare pentru trafic de influenţă în formă continuată, după ce s-a stabilit că primea şpăgi consistente pentru a aranja diverse dosare. Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au reţinut în rechizitoriul prin care au dispus trimiterea în judecată a lui Ion Victor Toader, fost grefier la Secţia I Civilă a Curţii de Apel Craiova, că, începând cu anul 2011-2012, a cerut suma totală de 40.500 de euro de la 13 persoane cărora le promitea că le va „aranja“ soluţii favorabile în diverse dosare penale aflate pe rolul instanţei la care lucra.
Anchetatorii au mai stabilit că, din cei peste 40.000 de euro ceruţi şpagă, grefierul a primit efectiv 29.500 de euro. Cea mai mare sumă, 9.500 de euro, a primit-o pentru a „aranja“ trei dosare penale: în două a promis obţinerea unor pedepse cu suspendare, iar în altul – amânarea executării unei pedepse cu închisoarea. În urma anchetei începute în iunie 2012, procurorii DNA au mai aflat că acelaşi grefier a mai primit diverse sume de bani tot în acelaşi scop, dar şi în schimbul promisiunii că va obţine un permis de conducere pe numele unui doljean care „nu a deţinut niciodată permis de conducere şi nici nu a efectuat cursurile vreunei şcoli auto“. După ce a fost arestat preventiv, în decembrie, anul trecut, inculpatul a fost trimis în judecată de procurorii DNA Craiova, iar la jumătatea lunii mai a şi fost condamnat. Curtea de Apel Piteşti a reţinut că inculpatul şi-a recunoscut faptele şi a dispus să execute doi ani şi şase luni de închisoare.
Ulterior, Victor Toader a făcut recurs, dosarul în care este judecat pentru fapte de corupţie fiind înregistrat la Înalta Curte pe 5 iunie. Săptămâna trecută, judecătorii bucureşteni au hotărât ca Victor Toader să fie judecat în continuare în stare de arest şi au fixat primul termen de judecată al recursului pe 11 septembrie.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS