12.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024

Cartea de weekend

62, de Gh. Puiu Rădăcan Editura MJM

Născut pe 28 iulie 1951, poetul oltean Gheorghe Puiu Răducan – Ţepeşti şi-a făcut „cadou“ de ziua lui de naştere a 25-a carte publicată, intitulată „62“ (vârsta pe care o împlineşte în acest an). Cartea a apărut zilele acestea la Editura MJM din Craiova. Gheorghe Puiu Răducan a mărturisit: „Cartea aceasta, «62», este… premieră. În fiecare an mi-am propus să scriu o carte cu un număr de poeme în vers alb care să fie atâtea câţi ani împlinesc, iar volumul respectiv să poarte, ca titlu, acea vârstă. Cartea «60» a fost o carte-jubileu, iar «59» – cu 59 de poeme traduse în sârbă, engleză şi franceză. Volumul «61» a fost tradus în letonă. Proiecte de viitor? Am câteva manuscrise la care lucrez, printre care şi două antologii, «Mama» şi «Tata»“.
Prefaţa la „62“ – „Cardiograma peisajului poetic“ – este semnată de poeta Victoria Fonari din Chişinău, membră a Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova, din care cităm: „În gleznele timpului, poetul Gheorghe Puiu Răducan valorifică contrastele. Preferând un penel cu mult ulei, autorul pictează cu lumini şi întuneric (…) Numerologia (inclusă în titlul «62», «cincisprezece zile», «trei», «patru păcate») constituie o muzică din spaţiul cosmic, dominată de un ciclu propriu cunoscut doar de poet. Între cuvântul artistic şi cronicile istorice, cifrele creează un cod al lumii sale interioare, care se devorează pentru a reuşi să asculte sferele unde are acces eul liric, încercând să-şi califice existenţa şi să eticheteze timpul pierderilor mari (…) Poezia lui Gheorghe Puiu Răducan se înscrie în metafora peisajului rustic în care îşi poate citi destinul oricare cititor sensibil…“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS