16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalAre zece la bacalaureat şi vrea în... politică

Are zece la bacalaureat şi vrea în… politică

Pe toată perioada liceului a avut doar o medie de nouă, a obţinut zece la bacalaureat şi nu îşi doreşte altceva decât să pătrundă în controversata lume a politicii.

Claudia Teodora Ciontu este una din cele trei absolvente ale Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova care a reuşit să se remarce prin media maximă obţinută în prima sesiune a bacalaureatului. Nu a fost uşor să obţină un astfel de rezultat, la care nici nu a sperat. „La cât am muncit tot anul, sincer, îmi doream o medie cât mai mare, dar mi se părea imposibil să obţin chiar zece curat la bacalaureat“, a spus eleva. Succesul a fost obţinut folosind o „reţetă proprie“. „Nu am făcut meditaţii. Am avut propriul program de lucru pentru ultimul an de liceu. Efortul a însemnat câteva nopţi nedormite, sacrificii în sensul că am renunţat la concursuri naţionale sau alte concursuri care ar fi presupus chiar plecări la Parlamentul European al Tinerilor. Cred că, dacă ziua ar fi avut 36 de ore, ar fi fost perfect“, a spus Claudia. Dar nu numai studiul de pe ultima sută de metri a fost suficient. „Totul se bazează pe experienţa acumulată în toţi anii de liceu şi chiar în generală“, mărturiseşte absolventa.

Dificil la limba şi literatura română

Sesiunea de anul acesta a rămas întipărită în memoria opiniei publice ca una cu subiecte dificile la limba şi literatura română, pentru că la ultimul punct, considerat şi cel mai important, cerinţa a fost legată de studiul poeziei. Nici cei care au învăţat foarte bine nu au fost prea bucuroşi de subiect. Nici Claudia Ciontu, care a studiat la specializarea filologie, nu s-a declarat prea încântată de ultimul punct. „Sincer, îmi doream proză la bacalaureat, dar faptul că am învăţat şi eram pregătită aduce un plus. Proza, în general, este mai uşor de învăţat, are un fir narativ, are o acţiune, te implică altfel în procesul învăţarii“, a mărturisit tânăra.

Ştiinţele politice şi partidele, subiecte importante

Claudia a trecut peste bacalaureat fără probleme, iar acum crede că este pregătită să-şi înceapă drumul spre împlinirea idealului. Este atrasă de un domeniu spre care nu aspiră prea mulţi tineri… politica. Şi a ales o facultate în domeniu. „Voi urma Facultatea de Ştiinţe Politice la Bucureşti. Am susţinut examenul de admitere în aprilie. Am luat media 9,80, bănuiesc că nu trebuie să îmi fac griji. Pentru mine e deja vacanţă“, a spus Claudia. Din toamnă, tânăra va fi studentă la specializarea Relaţii Internaţionale şi Studii Europene. Dar nu vrea doar teorie, ci şi practică în lumea politicii. „Îmi doresc să intru într-un partid, chiar de la anul, dacă mă hotărăsc care doctrină e mai aproape de viziunile mele, apoi o să încerc să îmi creez un drum în lumea asta a politicii“, a spus Claudia.

Atrasă de politica internaţională

Pentru alegerea carierei, absolventa Colegiului Naţional „Fraţii Buzeşti“ s-a inspirat din ceea ce se întâmplă în viaţa cotidiană. „Ai mei nu lucrează în domeniu, nu au avut nici o tangenţă cu acest domeniu, pur şi simplu a fost alegerea mea, pentru că de mulţi ani am fost interesată de politică şi am urmărit toate evenimentele, le-am comentat în sinea mea. Am citit despre acest domeniu foarte mult şi a fost strict alegerea mea. Părinţii au fost alături de mine“, a spus Claudia. Tânăra este atrasă în special de politicienii de la Bruxelles. „Mi-ar plăcea să lucrez la Parlamentul European. Şi cred că o să am şanse, pentru că stăpânesc foarte bine limbile străine. La engleză am obţinut certificat Cambridge din timpul liceului. Oricum, chiar dacă voi rămâne în ţară sau voi pleca în străinătate vreau să lucrez pentru România“, precizează Claudia.

Inspirată din trecut

Claudia are şi modele în politică. Cu sinceritatea şi inocenţa specifice vârstei tânăra spune că modelul ales nu este din România. „Din politica românească nu cred că aş avea pe cine să am ca model. Încă mai e de lucrat ca politicienii să devină modele pentru noi“, a spus tânăra. Idolul său este de peste hotare. „Din politica internaţională poate Margaret Thatcher, pentru că a fost o femeie puternică într-o lume a bărbaţior şi a reuşit să se impună în stilul ei“, a spus tânăra. Principalul obiectiv al Claudiei este însă să schimbe societatea, „să scoatem în evidenţă şi să încurajăm să ajungă în fruntea instituţiilor cu drept de decizie oameni cu o pregătire adecvată, astfel încât să refacem scara valorilor“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS