17.8 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalOperele brâncuşiene, în program de monitorizare şi curăţare

Operele brâncuşiene, în program de monitorizare şi curăţare

Operele de la Târgu Jiu ale sculptorului Constantin Brâncuşi au intrat într-un program de monitorizare şi curăţare. Programul de monitorizare va dura până la sfârşitul anului şi va fi pus în aplicare de arhitectul Iulian Cămui, iar programul de curăţare este executat de firma Aqua Polaro din Bucureşti. Valoarea totală a celor două programe este de 26.000 de lei, sume asigurate din bugetul local. „Prin proiectul de urmărire a comportării în timp a ansamblului sculptural, realizat de SC Abral Artproduct SRL, în anul 2003 se prevede desemnarea periodică a unui specialist atestat în domeniu – preferabil un arhitect sau restaurator cu experiență. Centrul Municipal de Cultură «Constantin Brâncuși» a încheiat contract de servicii cu arhitectul Iulian Cămui, expert atestat de Ministerul Culturii și Cultelor în domeniile: restaurare arhitectură, studii, investigații, cercetarea și evidența monumentelor istorice, inspecția și urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice. Prețul estimat al serviciilor pentru perioada 1 iulie – 31 decembrie 2013 este de 13.000 de lei. Arhitectul Cămui ne va prezenta un raport complet asupra operelor şi a stării de conservare a acestora. În conformitate cu același proiect, care prevede și instrucțiunile de întreținere și conservare curentă, s-a derulat procedura de achiziție a serviciilor de întreținere periodică a operelor din piatră din componența Ansamblului Monumental «Calea Eroilor» cu firma SC Aqua Polaro SRL, care va efectua următoarele operațiuni: desprăfuire periodică, biocidare preventivă anuală, îndepărtarea depunerilor de pe postamentul pieselor de artă din piatră din componența ansamblului sculptural. SC Aqua Polaro SRL, cu sediul social în București, a încheiat contract de consultanță specializată cu Mariana Magdalena Banu, expert în Ministerul Culturii în domeniile cercetare monumente istorice, studii, investigații, cercetare, inspecție și urmărirea comportării în timp a monumentelor istorice, și cu Alexandru Siminic, specialist atestat MCCPN în conservare – restaurare decorații piatră, stucatură; conservare-restaurare metal“, a declarat Adina Andriţoiu, directorul Centrului Municipal de Cultură „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS