Cu banii cheltuiţi pentru adoptarea unui câine de la adăpostul de la Breasta îţi cumperi un porc. Deşi contribuim cu toţii prin taxele şi impozitele pe care le plătim primăriei, conducerea adăpostului de la Breasta îi jupoaie de bani pe craiovenii care doresc să adopte un câine. Preţul îţi taie răsuflarea: 600 de lei. Şi creşte în funcţie de numărul de zile cât stă câinele în adăpost. Citiţi mai jos un reportaj care arată realitatea din adăpostul de la Breasta.
Adăpostul canin de la Pod Breasta a ridicat, încă de la inaugurare, nenumărate controverse. Articolele prezentate în Gazeta de Sud au iscat sute de comentarii atât din ţară, cât şi din străinătate, pro din partea iubitorilor de animale şi contra din partea persoanelor muşcate de patrupede sau sătule ca animalele să bântuie pe străzile oraşului. Cum accesul presei în acest adăpost este îngreunat, ne-am pus în pielea unei persoane care şi-a pierdut câinele şi îl caută la adăpost.
„Ce credeţi că e aici, târg, să ne tocmim?“
Deşi accesul vizitatorilor în incinta adăpostului este specificat pe poartă, luni – vineri între orele 9.30 – 14.30, să nu vă imaginaţi că este atât de simplu. Din cele trei persoane care ne prezentasem încă de la deschidere să ne căutăm câinele dispărut, luat, se pare, de angajaţii de la Ecarisaj, nu am primit acceptul de a trece de porţile bine zăvorâte cu lacăte şi păzite cu străşnicie de un paznic „care ştie să-şi facă treaba“, decât o singură persoană. „N-aveţi, dom’le, voie decât unul în adăpost! Ce credeţi că e aici, târg, să ne tocmim? Haide, hotărâţi-vă care vreţi să intraţi sau nu mai intră nici unul… Asta e regula. Hai, am nevoie de buletin şi mergeţi la colegu’ să vă căutaţi câinele prin adăpost… O vă aveţi ceva de căutat, la câţi câini sunt!“, ne-a întâmpinat încă de la intrarea în adăpost persoana care se ocupă de pază. Am ajuns la colegul spre care am fost ghidată şi căutarea a început. Mult mai amabil şi dornic să ne sară în ajutor, angajatul adăpostului a început să povestească: „Nu vă lasă să intraţi mai multe persoane pentru că suntem decât doi angajaţi, unul la poartă şi eu care le dau apă… O să fie cam greu să vă găsim câinele, dar haideţi să încercăm… Dacă nu o să-l găsim înseamnă că nu l-au prins. Când a simţit maşina Ecarisajului o fi fugit! Dacă a dispărut de o săptămână şi a ajuns la noi, este posibil ca după trei zile să îl fi adoptat alţii, cărora le-a plăcut, că asta e regula. Iar dumneata poţi adopta acum orice câine vrei de aici, cu condiţia să nu-l fi căutat nimeni în aceste 72 de ore… Şi dacă l-aţi pierdut de o săptămână o să cam băgaţi mâna în buzunar, vă costă ceva, că doar pentru cazare pe zi e 12 lei plus celelalte taxe. Haide, intraţi după mine, că mulţi din câini sunt în cuşti, în incinta adăpostului“. Am intrat fără nici cea mai mică teamă după „ghidul nostru“. Câinii aşa-zis agresivi ridicaţi de pe străzile Craiovei erau nişte biete patrupede, care se bucurau de vizitatori. Am văzut cuşti şi cu patru câini, însă în altele erau la un loc chiar şi şase, şapte. Multe din patrupedele adăpostului sunt biete animale de doar câteva luni, extrem de slabe, iar altele, chiar şi pentru o persoană nespecializată medical, este evident că sunt bolnave. Stăteau speriate, tremurau încontinuu, iar pe alocuri le lipseau porţiuni din blană. Lătrau şi schelălăiau numai la vederea celui care, aşa cum singur a menţionat, era responsabil cu „apa“ animalelor. Atât şi aveau în cuşti, un castron cu apă pentru toate animalele…
„Auziţi doamnă, dacă nu vă sar banii din buzunar, luaţi-l pe ăsta că e gratis“
După ce am făcut turul întregului adăpost pentru a căuta câinele aşa-zis pierdut, ne-am exprimat dorinţa de a adopta totuşi un patruped. Am şi ochit unul mic, despre care am aflat că nu ar avea mai mult de două luni şi care nu avea crotalie. Am primit imediat sfatul unui specialist, „ghidul“ nostru oferindu-ne informaţii extrem de importante: „Mai bine luaţi-l pe ăsta. Vă spun eu că ăsta o să fie câine bun, mare, se vede pe el, ascultaţi-mă pe mine… Ăsta e de rasă, vă spun eu, garantez. Hai, hotărâţi-vă şi duceţi-vă la şefu’ să vă dea hârtiile pe care să le completaţi şi cu care să vă duceţi la Liceul nr. 10 (actualul sediu al Salubrităţii funcţionează în această incintă – n.r.) să primiţi avizul, după care să veniţi până la 14.30 să vă luaţi câinele“. Văzându-ne interesaţi să adoptăm, parcă pentru a ne convinge şi mai mult, în sprijinul ghidului nostru a apărut şi unul din băieţii care tocmai adusese o maşină cu câini ridicaţi de pe străzile Craiovei. „E frumos câinele ăsta, o să plătiţi ceva pentru el că stă cam de-o lună la noi. Vă costă cam 600 de lei, nu ştiu cu exactitate, dar, dacă vreţi, mergeţi la şefu’ să vă calculeze… Şi ştiţi ceva, dacă vă place şi căţelul ăsta, vi-l dăm gratis…“. Fericiţi, având în mână solicitarea pentru revendicare/adopţie pe care trebuia să o ducem la SC Salubritate Craiova SRL, am pornit spre ieşire. Aşteptau să primească acceptul de a intra în adăpost alte două persoane, cărora le dispăruse patrupedul de pe undeva de pe strada Unirii. Discuţiile la poartă erau însă încinse, iar omul care se ocupa de paza adăpostului nu înceta cu replicile acide. Chiar în afara adăpostului canin, pe toţi cei care vin să viziteze din diverse motive îi întâmpină un câine comunitar crotaliat, care se bucură de libertate… „Auziţi doamnă, dacă nu vă sar banii din buzunar, luaţi-l pe ăsta că e gratis“, a spus paznicul tinerei venite să îşi caute câinele. Iritat cumva de întrebarea adresată de aceasta cu privire la condiţiile în care trăiesc animalele, dar şi despre ce se întâmplă cu acestea din momentul în care intră în adăpost, el i-a replicat: „Ce mă interesează pe mine doamnă dacă îi trimit la Crucea Roşie sau îi păstrează aici? Ce vrei să-ţi spun? Că îi prăjesc eu şi îi mănânc?“.
Asociaţia „Viaţa Animalelor“ a solicitat adopţia a 13 câini
Am cerut un punct de vedere privind taxele percepute în momentul adopţiei şi reprezentanţilor asociaţiilor pentru protecţia animalelor din Craiova. Am dorit să aflăm cât plăteau cei care doreau să adopte un animal din acest gen de adăpost în anii trecuţi, având în vedere preţul extrem de mare perceput astăzi. Câţi craioveni îşi pot permite să adopte un câine, având în vedere aceste taxe? „La fel era şi în anii trecuţi, oamenii nu aveau bani să adopte. Am adoptat sute de patrupede, pentru că avem această posibilitate fără să fim nevoiţi să plătim taxe. Aşa cum v-am menţionat şi cu alte ocazii, există craioveni cărora le-a fost percepută taxă de 500 de lei în momentul adopţiei şi cărora câinii le-au murit la câteva ore după ce au părăsit adăpostul. Sunt convinsă că, la fel ca şi acum, în anii trecuţi, oamenii cărora le erau luate animalele erau în stare să plătească oricât pentru a le lua acasă. Este şi pentru noi surprinzător – şi îi vom da în judecată pe cei de la Salubritate pentru abuz în serviciu – faptul că în urmă cu o lună am depus cerere pentru adopţia a 13 câini, care nici până astăzi nu a fost aprobată. Ne-au sugerat să mergem la casierie să plătim şi după să îi ridicăm“, a spus Aurelia Loacă, preşedinta Asociaţiei „Viaţa Animalelor“.
Întrebări fără răspuns
Gestionarea câinilor fără stăpân din Craiova ridică două mari probleme. Prima: costul ridicat al adopţiei care devine prohibitiv pentru majoritatea craiovenilor şi care deturnează scopul activităţii de ecarisaj, adică acela de a reduce numărul de maidanezi de pe străzi. Dacă un craiovean doreşte să adopte, de exemplu, un câine care a stat în adăpost trei luni, va plăti numai pentru cazarea acestuia aproape 1.000 de lei. Cu aceşti bani, omul îşi poate cumpăra un viţel sau un cal. La această situaţie absurdă se ajunge, deoarece, mai nou, Salubritatea nu mai eliberează câini din adăpost după ce îi sterilizează după şapte zile, aşa cum făcea până acum, ci îi ţine mai mult. Logic ar fi ca, în tot acest timp, ceilalţi câini de pe străzi să nu mai fie prinşi pentru că nu mai au loc în adăpost. Şi totuşi, maşina Ecarisajului aduce zilnic maidanezi la adăpost. Unde dispar ceilalţi atunci? Ca să nu mai vorbim de faptul că în adăpost nu predomină câinii cu adevărat periculoşi care seamănă teroare pe străzi, ci căţeii care au mai mari şanse să fie adoptaţi şi să umple astfel buzunarele Salubrităţii.
Cealaltă problemă este legată de ambiguitatea actelor legislative care reglementează acest domeniu. În prezent, în România există o ordonanţă de urgenţă aprobată prin lege referitoare la aprobarea programului de gestionare a câinilor fără stăpân care prevede eutanasierea maidanezilor neadoptaţi în termen de şapte zile de şedere în adăpost. O altă lege, referitoare la protecţia animalelor, interzice eutanasierea. Cele două acte normative se bat cap în cap. Salubritatea din Craiova nu respectă nici unul dintre acte. Regulamentul de desfăşurare a activităţii de ecarisaj, aprobat în 2011 şi valabil şi în prezent, a fost redactat pe baza ordonanţei care obligă la eutanasierea câinilor după şapte zile de cazare în adăpost. Cu toate acestea, Salubritatea nu îl pune în aplicare, ci preferă să prelungească şederea câinilor peste pragul-limită de şapte zile.
