http:http://www.youtube.com/watch?v=eR3ohsh-rFc
O femeie cardiacă din Bechet, judeţul Dolj, cu piciorul drept amputat din şold şi pareză pe partea dreaptă, zace imobilizată la pat. În urma vizitei la comisia de expertiză medicală a primit decizia pentru încadrarea în grad de handicap accentuat, fără a avea dreptul la un însoţitor permanent. Singurul care o mai ajută pe femeie să vadă lumina soarelui este soţul ei, de 75 de ani, care o duce pe braţe până în faţa casei. Din cauza umilinţei în care este nevoită să trăiască, femeia a fost la un pas să-şi ia zilele…
Ana Mocanu împlineşte 65 de ani în luna decembrie a acestui an. Timp de 25 de ani a lucrat ca asistent medical de ocrotire a copilului, întâi în Bucureşti, apoi în Bechet, loc unde s-a stabilit împreună cu soţul ei. Am găsit-o pe femeie într-un pat, zăcând neputincioasă, înconjurată de cărţi de medicină şi cele necesare unei persoane imobilizate. Singură, cu jaluzelele trase, parcă refuzând să vadă lumina de afară. Lângă patul femeii, pe un scaun era un pahar de apă, iar lângă scaun un castron cu lapte pentru câinii pe care îi creşte familia Mocanu.
Rămasă fără picior, femeia a fost la un pas de sinucidere
Problemele de sănătate ale femeii au început în 1994, când a suferit un accident vascular cerebral. Nu a putut să-şi mai folosească mâna dreaptă din acel moment. A fost nevoită să se pensioneze. În ultimii ani însă, problemele de sănătate ale femeii s-au agravat. De la problemele cardiace, în vara anului trecut, au apărut şi alte complicaţii: abcese abdominale pentru care a intrat în operaţie de urgenţă. Ca şi când nu ar fi fost de ajuns, degetele de la piciorul drept s-au învineţit. „Aveam dureri cumplite de picioare, degetele erau negre, sângele ieşea pur şi simplu la suprafaţă. S-a decis atunci că trebuie să îmi taie laba piciorului. Mi-au dat drumul acasă, însă durerile nu îmi treceau. Urlam pur şi simplu din cauza chinurilor prin care treceam. Am ajuns atunci iar la spital, unde medicii au spus că aveam deja cangrenă la acest picior. Mi-au spus că soluţia cea mai bună este amputarea piciorului din şold. Am intrat în depresie din acel moment. Eram complet neputincioasă. Am realizat că depind permanent de cineva. Chiar şi pentru un pahar de apă am nevoie de ajutor. Speram ca în urma amputării să pot folosi o cârjă să mă pot deplasa sau să pot să-mi pun o proteză. Nici acest lucru nu este însă posibil, modul în care mi-a fost amputat piciorul nu permite montarea unei proteze… Am zis atunci că nu are sens să mai trăiesc, de ce să îi chinui şi pe ceilalţi? Am luat un tub de medicamente să îmi iau zilele… Nu suportam umilinţa în care am ajuns să trăiesc. Refuzam să mă privesc în oglindă… Nu îmi vine să cred în ce hal am ajuns… Uitaţi-vă la albumele mele să vedeţi ce femeie îngrijită am fost… Soţul meu este cu zece ani mai în vârstă ca mine. La cei 75 de ani este nevoit să mă ia pe braţe, să mă ajute să mă spăl, să îmi dea să mănânc. De câteva săptămâni, am găsit o tânără pe care o plătesc şi vine câte două, trei ore să mă ajute…“, a povestit femeia, plângând.
Comisia a decis că nu are nevoie de însoţitor permanent
Umilinţele în care este nevoită să trăiască femeia nu se opresc aici.
Încurajată de soţ şi de soră, femeia a acceptat să îşi întocmească dosarul pentru a solicita pensia de handicap ce i se cuvine. A acceptat situaţia în care se află şi a hotărât că, dacă Dumnezeu a salvat-o de câteva ori, în momente de cumpănă, trebuie să lupte pentru drepturile ei şi să trăiască. Sora ei, Margareta Glăvan, a fost cea care a alergat pentru femeie pentru a-i întocmi dosarul: la medicul specialist din spital, la medicul de familie, la primărie pentru ancheta socială. Dosarul a fost depus la Comisia de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi. În urma documentelor anexate, reprezentanţii comisiei au programat-o pentru expertiză pe 2 aprilie 2013. „A fost un adevărat chin să ajung la Craiova. Au făcut rost de o dubă, au luat o targă pe care m-au întins şi aşa a început calvarul. Din Bechet până în Craiova a fost o veşnicie. Duba se zdruncina, le era rău celor sănătoşi, dar mie… Nici nu m-am mai plâns… Când am ajuns la Craiova, doi reprezentanţi ai comisiei au venit la maşină să mă vadă. Unul din ei, m-a pus să îl strâng cu mâna pe care nu o pot folosi, probabil să vadă dacă este adevărat. După care m-au pus să le arăt piciorul tăiat din şold. Mi-au luat tensiunea de la ambele picioare şi au spus că sunt atrofiate… Atât. Şi au plecat. După un timp, am primit certificatul de încadrare în grad în care menţionau că am grad de handicap accentuat, fără drept de a avea însoţitor. Am primit aceeaşi încadrare în grad pe care o aveam de când mă pensionasem… Mi-au dat, în schimb, bilete de transport. Oare ce au gândit? Ce pot să fac cu ele? În plus, în câteva luni, trebuie să merg iar la comisie pentru reevaluare… Atât medicul specialist care m-a operat, cât şi cel de familie au menţionat în scrisorile medicale că am nevoie de însoţitor permanent, însă Comisia a făcut abstracţie de aceste precizări“, a adăugat Ana Mocanu.
Încadrare în handicap conform „legii“, de vină este legislaţia!
În judeţul Dolj, potrivit datelor oferite de reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Dolj, avem 14.500 de persoane încadrate în handicap, din care aproximativ 1.500 sunt copii. În ceea ce priveşte cazul prezentat, reprezentantul DGASPC Dolj susţine că legislaţia în vigoare lasă mult de dorit şi că ar trebui schimbată pentru a nu ne confrunta cu astfel de situaţii. „Încadrările în grad de handicap se fac în funcţie de metodologia şi legislaţia în vigoare, potrivit unor criterii aprobate printr-un ordin de ministru care nu sunt suficient de permisive, nu asigură egalitatea de tratament şi de şanse pentru toate persoanele. Ajungem în situaţia în care oameni suferinzi de aceeaşi boală, unii sunt încadraţi în grad de handicap, alţii nu, în funcţie, de exemplu, de momentul debutului bolii, de stadiul de evoluţie etc. Noi nu putem face altfel decât spune legea în acest moment. Sperăm să fie modificată pentru a nu mai exista astfel de situaţii“, a spus Florin Stancu, director DGASPC Dolj. Aproximativ 30 de contestaţii pe lună sunt înregistrate din partea doljenilor care nu sunt de acord cu încadrarea în grad de handicap primită. „Familia avea posibilitatea să solicite evaluarea femeii la domiciliu, unde s-ar fi deplasat un medic şi un asistent social. Având în vedere că nu au solicitat acest lucru, un medic, un asistent social, un kinetoterapeut şi un psiholog s-au deplasat la maşină pentru a evalua starea femeii. În urma consultului, kinetoterapeutul şi medicul au constatat că hemipareza dreaptă post accidentului vascular cerebral din 1994 a fost remisă terapeutic. Diagnosticul pus pentru certificatul de încadrare în grad de handicap este amputaţie treimea medie coapsă pe fond de boală arterială ocluzivă periferică. I-a fost dat certificat conform criteriilor medico-sociale din Ordinul 762/1992/2007, capitolul 7. Certificatul emis de noi a fost contestat la comisia superioară, care a respins contestaţia. Din nefericire, legislaţia este de aşa natură! Când am avut întâlnire la nivel naţional, fiecare comisie judeţeană a venit cu o listă de propuneri pentru ca spectrul încadrărilor persoanelor cu handicap să fie lărgit. Personal, am avut următoarele propuneri: accidentele vasculare cu sechele motorii sau psihice, neoplasmele în primul an de tratament citostatic să se încadreze în grad de handicap accentuat, precum şi anusul contra naturii, indiferent de cauză. Pentru ca oamenii să înţeleagă, cei care au paralizie, de exemplu, doar pe jumătate de corp, nu se încadrează în grad de handicap, la fel şi cei care au diverse tulburări de memorie rezultate în urma unor accidente vasculare sau deficit motor etc. Ni s-a răspuns însă că, la nivel naţional, ar fi vorba de costuri foarte mari, iar propunerile au fost respinse“, a spus dr. Claudia Popa, membru în cadrul Comisiei de evaluare a persoanelor cu handicap pentru adulţi.
Veniturile, în funcţie de încadrarea în grad de handicap
Pentru gradul I de handicap, o persoană primeşte 293 de lei pe lună, pentru încadrare în gradul II- 234 de lei pe lună. Pe lângă sumele amintite, sunt scutiţi de la plata impozitului, au gratuitate la transportul în comun, călătorii gratuite cu trenul, alimente din partea primăriilor. Cei care sunt încadraţi cu gradul III de handicap primesc doar 33,5 lei pe lună, fără alte facilităţi, iar cu gradul IV – doar asigurat.
