13.1 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalRomânia, recordmena Europei la transplanturi în 2013

România, recordmena Europei la transplanturi în 2013

De la începutul anului şi până la data de 1 mai, în România s-a realizat un număr record de transplanturi, ţara noastră înregistrând cea mai mare creştere din Europa în această privinţă. Peste 50 de transplanturi cu organe de la donatori în moarte cerebrală au fost realizate în România în 2013, în condiţiile în care în tot anul 2012 au existat 65 de astfel de intervenţii. Totodată, în dreptul medicilor români se mai poate trece o premieră: 17 operaţii de transplant realizate în total, în 24 de ore, în trei centre din ţară.

„Relevant este numărul recoltărilor de la donatori în moarte cerebrală, care, de la 65 în tot anul 2012, este anul acesta, în perioada 1 ianuarie – 1 mai, deja de 51. Pe fondul acestei creşteri a numărului de donatori în moarte cerebrală, în România au avut loc o serie de premiere: opt transplanturi de rinichi în 24 de ore la Cluj, cinci transplanturi de ficat în 24 de ore la Bucureşti, patru transplanturi de cornee în 24 de ore la Bucureşti”, a declarant, pentru Mediafax, medicul Victor Zota, coordonator în Programul Naţional de Transplant.

„Totodată, 32 de noi spitale au fost implicate în 2013 în acest program, după nominalizarea coordonatorilor de transplant şi a responsabililor cu identificarea şi menţinerea donatorilor în moarte cerebrală”, a  mai spus Zota. Centre noi au apărut la Deva, Constanţa, Brăila, Botoşani, Vaslui, Tulcea şi spitale precum Spitalul Universitar de Urgenţă şi Spitalul Elias din Capitală.

Medicul Victor Zota a mai precizat că peste 2.500 de români trăiesc datorită transplantului, iar alte câteva mii sunt pe lista de aşteptare. Numărul transplanturilor efectuate în România a crescut de la 0,5 la un milion de locuitori în 1999, la patru la un milion de locuitori în 2011, media europeană fiind însă de 15 la un milion de locuitori.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS