11.4 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDon Juanii grădinii de odinioară a liceului

Don Juanii grădinii de odinioară a liceului

O clădirea albă şi maiestuoasă cucerea orice trecător al Craiovei începutului de secol XIX. „Mândria“ Băniei de odinioară, Şcoala Centrală, căci desprea ea este vorba, impresiona deopotrivă prin turnul său cu ceas, dar şi prin încântătoarea grădină a „Don Juanilor liceului“ de odinioară.

Într-o pictură de epocă a Craiovei de la 1850, clădirea albă şi masivă a Şcolii Centrale, astăzi Colegiul Naţional „Carol I“ domina un peisaj de târg provincial, cu doar 25.000 de locuitori şi vreo 200 de case boiereşti modeste. Oamenii vremii au numit-o „un adevărat castel medieval“. Era o construcţie maiestuoasă, ce purta pentru prima dată un ceas public, uşor de văzut în turnul înalt de deasupra intrării în clădirea şcolii. În faţa acestui local se desfăşura într-o splendoare aparte grădina parc a şcolii. „Descrierea liceului din acea vreme şi a grădinii parc pot fi creionate graţie însemnărilor făcute de C.D. Fortunescu, manuscrise de mare valoare documentară puse la dispoziţie de directorul profesor emerit Nicolae Andrei. Am putut reface în cadrul proiectului nostru transdisciplinar «Alexandru Macedonski, licean la Craiova» imaginile de altădată“, a precizat profesor doctor Daniela Nedelcuţ. În 2010, dânsa a început acest proiect împreună cu profesoara Mihaela Vasilcoiu şi cu o echipă restrânsă de trei elevi ai Colegiului Naţional „Carol I“, Ionela Mitran, Panţucu Alina şi Cristi Sanda. A continuat cu următoarele generaţii de elevi. Astăzi îl completează şi promovează alături de elevii Dragoş Ionuţ Grămescu, Caroline Maria Cotarcea, Andreea Maria Moraru, Ionuţ Antoniu Gherlan, Florin Andrei Rusu, Andrei Ţuiu, Dorian Dascălu, Alexandru Mihai Tănase, Andrei Umbriţă, Bogdan Radu Urîtu, Mihaela Roxana Bîrdău, Raluca Ştefania Diaconu, Andra Protopopescu, Raluca Postolache şi Victor Răibuleţiu. Graţie unei întâmplări fericire, în 1995, o persoană care s-a dorit anonimă a adus la liceu trei caiete cu manuscrisul memoriilor profesorului C.D. Fortunescu, memorii confiscate de Securitatea Comunistă în 1946, când dascălul a fost arestat. Pentru prima dată în presă este redată imaginea vechiului local al Colegiului Naţional „Carol I“, aşa cum a descris-o profesorul C.D. Fortunescu. „Localul era aşezat cu faţa la răsărit, cu «braţele» întinse spre strada care ducea spre Uliţa cea mare (Calea Unirii de astăzi). În «Sala cea mare» (unde în 1848 I.H. Rădulescu citise proclamaţia de la Islaz), se oficia slujba religioasă la începutul anului şcolar şi festivitatea împărţirii premiilor vara, de Sân-Petru. În spatele liceului «mai la vale», spre râul Vlaica, erau «latrinele-curăţele», iar la stânga liceului terenul de sport «cu aparatele respective sub aerul liber». Grădina din faţa liceului avea o alee care lega liceul de strada din faţa Bisericii «Sfânta Treime». Grădina era împrejmuită cu ştacheţi de 1.50 m înălţime, iar în loc de portiţă erau nişte drugi cu patru braţe, care se roteau şi nu permiteau vitelor de pe drum să intre în grădină. Peste drum de poarta şcolii era un «cuptor», unde se făceau plăcinţele şi covrigi şi o simigerie cu specialităţi ca dovleacul copt, sugiucul, alviţa, acadele, bragă şi salep. Există o celebră fântână cu «blane de stejar şi roată cu lanţ şi două ciuture» din latura stângă a grădinii. În latura cealaltă a grădinii spre pensionul de fete Lazaro-Otetelişanu era un alt chioşc de lemn în care cânta fanfara militară de sărbători. Grădina avea felinare şi bănci, dar atracţia principală era un mare ceas solar pe postament de ardezie aşezat pe un soclu de piatră“.

Poveştile unei grădini de vis

Frumosul spaţiu verde din faţa „castelului medieval“, grădina parc a Şcolii Centrale, îşi începe povestea în 1835, când inginerul statului, căpitanul Blaremberg, şi arhitecul Sanejouad realizează într-un stil masiv, dar maiestuos şi armonios proiectul şcolii şi al grădinii. Construcţia începe în vara acelui an, pentru ca în 1837 atât clădirea, cât şi grădina să fie gata. Numai că, un an mai târziu cutremurul din ianuarie 1838 dărâmă turnul. „Cu mari eforturi ale directorului Ioan Maiorescu, Şcoala Centrală, cum avea să fie cunoscută, localul şi minunata grădină sunt inaugurate în noiembrie 1842, în prezenţa domnitorului, cu mare fast“, notează profesorul doctor Daniela Nedelcuţ. Oaza de verdeaţă, acel colţ de rai, a cucerit municipalitatea de la acea vreme. În 1846 se va dori transformarea sa în grădină publică. Directorul Ioan Maiorescu protestează energic. „În arhivele liceului s-a păstrat textul motivaţiei directorului pentru dreptul asupra terenului şi «răul cel mare ce ar fi produs asupra disciplinei şi bunei ordine a şcolarilor»“. Disputa se reia în 1848, dar se stinge la fel de repede din cauza Revoluţiei, care implică directorul, şcoala şi grădina în evenimentele vremii. Frumuseţea grădinii face loc istoriei, căci într-unul dintre nucii de acolo, Ioan Maiorescu a citit mulţimii Proclamaţia de la Islaz.
După acest episod, grădina este distrusă de armata otomană care a ocupat localul. Turcii au ars cărţile bibliotecii pentru combustibil la bucătărie, pentru ca mai apoi să plece cu zeci de căruţe încărcate cu mobilierul şcolii şi cu copaci tăiaţi din grădină.
Povestea merge mai departe, urmând cursul evenimentelor. În toamna lui 1851, noul director de 26 de ani, profesorul C.D. Fortunescu a deschis şcola cu 21 de elevi într-un local devastat. După un an şi jumătate, şcoala este ocupată din nou, de această dată de către trupele ţariste, care o transformă în cancelarie şi spital. Tânărul director este arestat şi trimis la Bucureşti pentru că a protestat. În septembrie 1854 revine în Bănie şi redeschide şcoala.
Istoria continuă să vorbească din toate colţurile locului. Pe locul grădinii, se va juca „Hora Unirii la Craiova“, secvenţă surprinsă de pensula pictorului Theodor Aman, ca martor ocular, în 1857, cu doi ani înaintea Unirii, în tabloul său.
Grădina va reînvia din istoria evenimentelor, căci o vom găsi odată cu descoperirea copilului de zece ani care va păşi în Şcoala Centrală, „închisoare pentru unii elevi datorită standardelor şcolare foarte înalte, severităţii profesorilor şi disciplinei de fier“, Alexandru Macedonski.

Liceul lui Macedonski

În 1864, fraţii Dimitrie şi Alexandru Macedonski au intrat în prima clasă de liceu la „Şcoala Centrală“, care îşi recăpătase, aşa cum era firesc, titlul de „mândrie a Craiovei“. Elevul Alexandru Macedonski nu rămâne indiferent în faţa colţului de rai verde, grădina liceului, care reînvie, şi vorbeşte despre „don juanii grădinii liceului“. Probabil, pe băncile de acolo, „tânărul înalt, blond, cu părul lung şi buclat, cu gestul blând, cu voce dulce, sfios ca o fată, fermecător“ străbătea cu privirea orizontul, şi-şi înşiruia gândurile pe hârtie în versuri. Pe alei, printre felinare se plimbau don juanii de odinioră, purtând cu mândrie haine după moda franţuzească, atrăgând admiraţia trecătorului prin Craiova de altădată.
Frumuseţea grădinii atrage din nou atenţia municipalităţii, care reîncepe demersurile pentru transformarea în grădină publică, lucru reuşit în cele din urmă în 1869, an în care Macedonski, în clasa a V-a de liceu, pleca din şcoală.
Simbolurile clădirii albe de la începutul de secol XIX, turnul cu ceas şi impresionanta grădină dăinuie peste ani şi îşi fac cunoscută povestea din materiale document, creionând alte pagini din istoria urbei de altădată, care continuă să încânte oamenii de ieri şi de azi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS