21.7 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalMehedinţi: Flagrant cu focuri de armă

Mehedinţi: Flagrant cu focuri de armă

Mai mulţi subofiţeri BCCO Mehedinţi, sub acoperire, coordonaţi de un procuror de la DIICOT, au organizat azi-dimineaţă în localitatea Halânga un flagrant împotriva a trei bărbaţi, în vârstă de 28, 41 şi 48 de ani. Mehedinţenii urmau să vândă cantitatea de 784 grame de canabis pentru suma de 300 milioane lei vechi.

Întâlnirea dintre ofiţerii sub acoperire şi cei trei bărbaţi a avut loc puţin după ora 8.00, dar în timpul discuţiilor, traficanţii au simţit că este ceva la mijloc şi au fugit de la faţa locului, moment în care au intervenit ofiţerii de la Crimă Organizată Mehedinţi, care au fost nevoiţi să folosească armamentul şi au tras cinci focuri de armă pentru a-i prinde pe aceştia.

După o urmărire ca în filme, pe străzile localităţii Halânga, lucrătorii de la Crimă Organizată au reuşit să îi prindă pe cei trei traficanţi.  Aceştia au fost conduşi şi reţinuţi la sediul DIICOT din Drobeta Turnu Severin, urmând, ca după toate procedurile să se propună soluţia legală în acest caz.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS