10.6 C
Craiova
marți, 23 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalLacrimi şi suferinţă pentru Andrei şi Cosmin

Lacrimi şi suferinţă pentru Andrei şi Cosmin

http:http://www.youtube.com/watch?v=VVuQ2Mg_CN8

Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău, cei doi tineri care şi-au pierdut viaţa în tragicul accident de circulaţie de duminică dimineaţă, au lăsat în urmă lacrimi şi durere. Prieteni, familie, colegi şi profesori, cu toţii au ţinut să le aducă un omagiu celor doi.

Pe Calea Bucureşti e linişte acum, ca şi cum nimic nu s-ar fi întâmplat. Maşinile circulă, tramvaiele îşi văd de drum, doar câteva candele stau aprinse în memoria celor doi. Nimeni nu va uita însă prea curând tragedia lui Andrei Dragomir şi Cosmin Băbălău, care au murit duminică dimineaţă, în timp ce traversau strada Calea Bucureşti din Craiova. Proiectaţi pe liniile de tramvai de către un autoturism în viteză, cei doi au murit pe loc. În urma lor au rămas prieteni, prietene, iubite, părinţi şi chiar şi necunoscuţi zdruncinaţi de ceea ce au citit, văzut, aflat despre ei.

„E greu să vorbesc la trecut despre el“

Apropiaţii lor, fie că-i cunoşteau mai mult sau mai puţin, s-au strâns ieri după-amiază la Palatul Copiilor din Craiova, acolo unde Andrei, unul dintre veteranii trupei de dans modern Freaks, îşi făcea antrenamentele şi îşi hrănea pasiunea.
Zeci de elevi şi profesori s-au adunat în curtea instituţiei pentru a-i aduce un omagiu lui Andrei. Lacrimile colegilor nu au lăsat loc de multe cuvinte. „Nu putem vorbi, e prea dureros“. Fetele plângeau, iar băieţii se luau în braţe şi se băteau pe umăr. Alături de ei a stat mereu profesoara de dans, Ana Maria Traşcă, care şi-a stăpânit cu greu lacrimile: „E greu să vorbesc acum la trecut despre el. A trecut prin multe, a înfruntat viaţa. Era un copil sensibil şi încerca să se descurce pe cont propriu“, a povestit Ana Maria Traşcă. Andrei, alături de colegii săi, a participat la multe concursuri naţionale şi internaţionale de dans, de unde echipa s-a întors cu numeroase premii.
În curtea Palatului Copiilor, tinerele pe care Andrei le învăţa să danseze plângeau cu amărăciune. „Andrei ne-a învăţat multe şi ne-a intrat repede la suflet. Este greu“, au spus fetele, vizibil emoţionate. Apropiaţii lui Andrei au adus flori şi au aprins lumânări în memoria lui, în timp ce în curte răsuna melodia lui, „Adio“. „Acum îşi descoperise şi această pasiune cu muzica, scria versuri inspirate din propriile trăiri“, a completat profesoara de dans, în timp ce colegii lui Andrei şi-au prins în piept câte o fotografie a tânărului. Lângă lumânări şi coroane de flori, cei dragi lui au mai depus şi un rucsac în care se aflau obiecte ale prietenului lor trecut în nefiinţă.

„Era un înger!“

Prietenul apropiat al lui Andrei, Cosmin Băbălău, nu a fost uitat şi au fost mulţi cei care au vrut să-l salute pentru ultima dată. La el acasă, numeroşi tineri s-au strâns pentru a aprinde o lumânare şi pentru a-l asigura că nu-l vor uita. „Îl ştiam pe Cosmin, e foarte greu să vorbim acum“, a spus unul dintre prieteni. Tatăl lui Cosmin, Emil Băbălău, a fost de acord să spună câteva cuvinte despre fiul său, chiar dacă era în stare de şoc. „Am aflat ieri-dimineaţă (duminică dimineaţă – n.r.). Eu eram în Franţa, la muncă, de aproape şapte ani. A lucrat o perioadă cu mine, acolo, pe şantier, şi mi-a zis că vrea să se întoarcă şi să-şi termine studiile“, a povestit tatăl tânărului, care muncea pentru a-şi întreţine soţia şi copilul. Acesta urma ca, în decembrie anul acesta, să împlinească 21 de ani. „Era un înger! Dumnezeu să-l aibă în pază!“, a spus, îndurerat, tatăl lui Cosmin.
Înmormântarea lui Cosmin va avea loc astăzi, la cimitirul Sineasca, iar cea a lui Andrei nu este încă stabilită, căci mama lui, întoarsă ieri din Spania, nu îşi permite această cheltuială. Tatăl lui Andrei şi-a părăsit familia în urmă cu opt ani, iar mama lui a plecat la muncă în Spania, pentru a mai câştiga nişte bani. „Cel mai probabil, înmormântarea lui Andrei va avea loc miercuri. Se strâng bani pentru înmormântare, pentru a o ajuta pe mama lui“, a spus profesoara Ana Maria Traşcă. Persoanele care doresc să contribuie la cheltuieli pot lua legătura cu cei de la Palatul Copiilor.

Moment de aducere-aminte, înaintea meciului de baschet de astăzi

Marius Toma, managerul echipei de baschet SCM-U Craiova, a afirmat că, înaintea meciului de astăzi dintre echipa craioveană şi CSM Oradea, va avea loc un moment dedicat memoriei celor doi tineri. „Cu zece minute înainte de a începe partida, va fi un moment emoţionant. Unul dintre cei doi băieţi, Andrei Dragomir, era membrul trupei de dans Freaks, iar echipa de baschet vrea să fie alături de această trupă, în memoria acestui copil. Va fi un moment de aducere-aminte“, a spus Marius Toma.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS