16.2 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjConcurs pe teme de Protecţia Consumatorilor

Concurs pe teme de Protecţia Consumatorilor

Concursul Naţional pe Teme de Protecţia Consumatorilor – „Alege! Este Dreptul Tău”, ajuns la ediţia a XI-a, şi-a desemnat câştigătorii în judeţul Gorj. Competiţia a fost organizată de Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei Nationale, şi s-a adresat elevilor şcolilor generale şi elevilor de liceu. Tema din acest an pentru faza judeţeană a fost „Informarea completă, corectă şi precisă – un drept şi o necesitate pentru consumatori”. În judeţul Gorj, primii doi clasaţi în faza judeţeană la grupa IX-XI, care s-au calificat la etapa naţională, sunt: locul I a fost obţinut de Loredana Rădulescu, elevă în clasa a X-a, la Colegiul Economic „Virgil Madgearu“, iar locul al II-lea, de Mădălina Unga, elevă în clasa a IX-a, la Colegiul Naţional „Spirul Haret“ din Târgu Jiu. Locul de tradiţie în care se desfăşoară faza naţională a concursului, Tabăra de la Năvodari, va reuni elevi din toată ţara, care îşi vor demonstra cunoştinţele din domeniul protecţiei consumatorilor.

Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS