6.7 C
Craiova
marți, 19 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalSăptămâna francofoniei, la Craiova

Săptămâna francofoniei, la Craiova

În perioada 18 – 25 martie, la Craiova se desfăşoară Săptămâna francofoniei, care este marcată printr-o serie de activităţi derulate atât în mediul universitar, cât şi preuniversitar. Acestea se vor prelungi până pe 28 martie. Ieri, în holul Universităţii din Craiova, a avut loc un concurs de fotografie şi o manifestare intitulată „Poezie şi traducere“. Acţiunile vor fi reluate luni, 25 martie, cu concursul de cultură generală organizat de Colegiul Naţional „Fraţii Buzeşti“ din Craiova. Pe 26 martie, în holul Universităţii, va avea loc un recital de poezie, iar, pe 27 martie, la Lectoratul Francez vor avea loc discuţii despre teatru, care vor fi continuate cu obiceiuri şi tradiţii din bucătăria franceză. Sărbătoarea francofoniei se va încheia pe 28 martie, cu o serată muzicală, care va începe de la ora 19.00.
Carmen Rusan

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS