14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalŞcolile ignoră elevii cu probleme locomotorii

Şcolile ignoră elevii cu probleme locomotorii

Copiii cu probleme locomotorii întâmpină greutăţi de deplasare inclusiv la şcoală, dacă sunt integraţi în învăţământul de masă

Cele mai multe unităţi de învăţământ nu respectă normele de construire a rampelor, care de obicei sunt imposibil de urcat sau de coborât. De altfel, acestea nu au nici lungimea corespunzătoare, nici balustrade de sprijin, arată rapoartele Agenţiei Judeţene de Plăţi şi Inspecţie Socială, după primele controale tematice derulate în luna februarie. „Este o campanie naţională care are în vedere atât şcolile, cât şi mijloacele de transport în comun şi taxiurile. Controalele se vor finaliza abia la toamnă şi au drept scop remedierea situaţiilor existente, astfel încât să se intre în legalitate“, a precizat Marius Simcelescu, directorul AJPIS Dolj.

În Craiova, o singură şcoală respectă normele

La nivelul municipiului, în februarie au fost controlate 37 de unităţi de învăţământ şi s-a constatat că doar o şcoală respectă normativele. Este vorba de Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul“, care are un singur elev cu astfel de probleme. „Restul unităţilor de învăţământ au primit avertisment pentru a le reface. Nu se dau amenzi deocamdată“, a precizat directorul AJIPS Dolj.
Managerii de şcoli sunt luaţi prin surprindere de inspecţii şi toţi dau din umeri şi spun că rampele actuale nu sunt făcute de ei.
În Dolj sunt înregistraţi 501 copii cu dizabilităţi, dintre care 52 cu probleme locomotorii integraţi în învăţământul de masă. Cei mai mulţi sunt înscrişi la Şcoala Gimnazială „Elena Farago“ din Craiova. Aici învaţă cinci copii care nu dispun de condiţiile necesare pentru a avea accesul facil în unitatea de învăţământ.
De altfel, la Liceul de Artă „Marin Sorescu“ din Craiova nici nu există o astfel de rampă, deşi aici este înscris un elev cu probleme locomotorii.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS