14.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocal1.400 de tineri fermieri din Oltenia intră în evaluare

1.400 de tineri fermieri din Oltenia intră în evaluare

Mai mult de o treime dintre beneficiarii fon­durilor nerambursabile UE provin din Dolj. Ei trebuie să demonstreze că au îndeplinit criteriile asumate, pentru a primi a doua tranşă din bani – 40% din valoarea fondurilor acordate.
Circa 1.400 de tineri fermieri din Regiunea Sud-Vest Oltenia, care au beneficiat de finanţări nerambursabile din partea UE prin Măsura 112 – „Instalarea Tinerilor Fermieri“ – a Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR), trebuie să facă dovada că au îndeplinit obligaţiile asumate prin contractul de finanţare pentru a primi a doua tranşă de bani. Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) a anunţat recent că a doua tranşă de plată, în cuantum de 40% din valoarea sprijinului pentru instalare, va fi acordată după verificarea acţiunilor prevăzute în planul de afaceri. În Oltenia, pe Măsura 112 au fost depuse 1.417 cereri de finanţare. Cele mai multe solicitări au fost în Dolj – 505, urmat de Olt – 307, Mehedinţi – 270, Gorj – 206 şi Vâlcea – 69. APDRP avertizează că beneficiarii care nu mai îndeplinesc obligaţiile asumate prin contractul de finanţare şi criteriile de eligibilitate riscă să returneze integral banii primiţi, la care se adaugă dobânzile legale aferente.
Conform contractului de finanţare, unul dintre criteriile de eligibilitate asumate de beneficiari prevede ca, în maximum trei ani de la acordarea spijinului, beneficiarul să urmeze un curs de formare profesională prin Măsura 111 – „Formare profesională, informare şi difuzare de cunoştinţe“, în cel puţin unul dintre domeniile: managementul exploataţiei agricole, contabilitatea fermei, protecţia mediului, agricultură ecologică etc. În consecinţă, în momentul solicitării ultimei tranşe de plată, beneficiari trebuie să facă dovada că au absolvit cursurile respective.
Altă condiţie de eligibilitate asumată prin acceptarea finanţării nerambursabile este aceea ca mai mult de 50% din timpul de lucru al beneficiarului de fonduri europene nerambursabile va trebui să se desfăşoare în cadrul fermei proprii.
Sprijinul de instalare pentru tinerii fermieri este acordat în două tranşe de plată, de 60% şi 40% din valoarea totală. Valoarea acestuia este de 12.000 de euro pentru o exploataţie agricolă de 6 UDE1 (unitate de dimensiune economică). Peste această dimensiune, sprijinul poate creşte cu 4.000 euro/1 UDE, dar nu poate depăşi 40.000 euro/exploataţie.
Potrivit legislaţiei, în termen de maximum trei ani de la primirea primei tranşe din finanţare, beneficiarii trebuie să demonstreze că îndeplinesc condiţiile asumate prin contract.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS