12.6 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalUn nou bust al lui Brâncuşi în Craiova

Un nou bust al lui Brâncuşi în Craiova

După aproape cinci ani de când copia în gips a lui Brâncuşi, executată de celebra sculptoriţă Miliţa Pătraşcu, a fost donată Craiovei, în acest an, bustul marelui sculptor va fi executat din bronz şi va fi amplasat în Piaţa Gării, acolo unde adolescentul Brâncuşi, într-o cârciumă, fierbea ţuica pentru birjarii-taximetrişti ai vremii

Constantin Brâncuşi a făcut o declaraţie extrem de onorantă pentru Craiova: „Aici m-am născut a doua oară“. Pe lângă cele trei statui existente în Bănie (una în Parcul „Nicolae Romanescu“, una pe Aleea Personalităţilor de lângă Teatrul Naţional şi una în curtea Colegiului Naţional de Arte şi Meserii „Constantin Brâncuşi“ – unde mai există o altă operă celebră: borna de hotar, precum şi câteva bârne din atelierul său parizian), în curând craiovenii vor avea o nouă operă de artă. Este vorba de un nou bust al lui Constantin Brâncuşi, cel executat de eleva sa, nu mai puţin celebra Miliţa Pătraşcu, sculptoriţa basarabeană fiind singura din lume pentru care autorul „Coloanei Infinitului“ a acceptat să pozeze.
La intervenţia scriitorului Tudor Nedelcea, preşedintele Fundaţiei Scrisul Românesc (care a dezvelit peste 70 de plăci memoriale în Craiova) şi vicepreşedintele Ligii Culturale pentru Unitatea Românilor de Pretutindeni, proprietarul acestui bust, prof. dr. Victor Crăciun, preşedintele aceleiaşi Ligi Culturale şi rudă a sculptoriţei Miliţa Pătraşcu, a acceptat, în urmă cu cinci ani, cu prilejul Zilelor „Marin Sorescu“, să doneze municipiului Craiova copia în gips, spre a fi turnată în bronz. Cu acel prilej, comisarul UNESCO, Serge Faucherau, membru de onoare al Academiei Române, a vorbit elogios despre această lucrare şi despre gestul donaţiei, în prezenţa academicienilor români: Eugen Simion, Maya Simionescu, Mihai Cimpoi, Nicolae Dabija, Vasile Tărâţeanu, Adam Puslovici.
Speranţa şi insistenţa au dat roade. Graţie unui sponsor generos, mai ales pentru fapte de cultură autentică, ing. Tomiţă Ţuţuianu (manager SC Cimoret SA Işalniţa, posesorul unei biblioteci enciclopedice cum rar se găsesc în Craiova, şi nu numai) care, aflând despre această oportunitate extraordinară pentru oraşul nostru, s-a oferit să suporte în totalitate toate cheltuielile aferente acestui bust (şi nu-i o sumă mică!). Împreună cu Tudor Nedelcea, l-a contactat pe un alt mare iubitor de artă, arh. Viorel Voia, renumit în ţară (cel care a conceput centrul Craiovei după cutremurul din 1977), spre a proiecta soclul, tot ca o operă de artă. Proprietarul bustului, Victor Crăciun, a promis că-l va turna în bronz la Combinatul plastic din Bucureşti, el având şi macheta bustului Brâncuşi, opera Miliţei Pătraşcu.
Tudor Nedelcea şi Viorel Voia au declarat pentru GdS că locul amplasării acestui bust va fi Piaţa Gării: „Pentru acest demers al nostru există şi acordul primarului Craiovei. Noi propunem ca actuala Piaţă a Gării să se numească Piaţa „Constantin Brâncuşi“ (aici există deja o placă memorială dedicată sculptorului, aşezată de Fundaţia Scrisul Românesc), întrucât în acest loc a fost cârciuma fraţilor Spirtaru, unde adolescentul Brâncuşi fierbea ţuica pentru birjarii-taximetrişti ai vremii. Alt motiv: Gara este una din principalele intrări în Craiova şi nu are nici o operă de artă“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS