20.9 C
Craiova
marți, 16 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjElevii chiulangii, vânaţi de poliţişti prin baruri

Elevii chiulangii, vânaţi de poliţişti prin baruri

Poliţiştii gorjeni au organizat vineri o amplă acţiune pentru combaterea absenteismului şcolar. Oamenii legii au vizat barurile din apropierea a trei mari colegii din Târgu Jiu. Este vorba de Colegiul Naţional „Spiru Haret“, Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“, precum şi Liceul Teologic. În urma descinderilor în câteva localuri de lângă unităţile de învăţământ au fost legitimaţi zeci de tineri şi au fost depistaţi şi elevi care, în loc să se afle la ore, au preferat să stea la un suc sau la o bere alături de prieteni şi ei chiulangii sau care nu avea cursuri în momentul în care poliţia a efectuat acţiunea. Cu toate că ar fi trebuit să se afle în curtea unităţilor de învăţământ sau chiar în sălile de clasă, elevii găsiţi în baruri au motivat lipsa de la şcoală prin faptul că au plecat doar în timpul pauzei şi nu al orei de curs.

Cinci elevi daţi pe mâna directorilor

Cu ocazia acţiunii, poliţiştii au legitimat 43 de tineri, depistând cinci elevi care lipseau de la orele de curs. De asemenea, au fost verificate zece unităţi economice, atrăgându-se atenţia angajaţilor acestora asupra obligaţiei de a respecta reglementările legale privind categoriile de produse interzise comercializării către minori. „Aceste acţiuni se înscriu în măsurile adoptate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Gorj, pentru îmbunătăţirea climatului de siguranţă în incinta şcolilor şi în zonele adiacente acestora. Asemenea acţiuni sunt organizate în mod frecvent de poliţiştii gorjeni, conducerea şcolilor fiind informată cu privire la elevii ce au fost depistaţi chiulind de la orele de curs, tocmai pentru a evita cooptarea acestora în activităţi infracţionale ori transformarea lor în victime ale unor fapte antisociale. Periodic vor verifica barurile din apropierea şcolilor pentru a depista elevi. În timp, probabil că se va reduce numărul celor care vinerea, de regulă, preferă să mai plece de la câteva ore, fiind final de săptămână“, a declarat Ionuţ Pigui, reprezentant al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj, participant la acţiunea de depistare a elevilor chiulangii. 

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS