Sadova e un loc pe care majoritatea dintre noi îl cunosc după… Leana, Costel sau Garcea. Însă nu e doar un loc ficţional dintr-un serial
de televiziune, ci o comună adevărată, cu problemele, oamenii şi poveştile ei.
Aşezată în sudul Doljului, cu o populaţie de 8.600 de oameni, mai mare decât Segarcea, comuna Sadova ne întâmpină cu… curăţenia de iarnă. Zeci de oameni sunt strânşi în jurul focurilor mici, la marginea comunei, iar în restul satelor – Sadova, Piscu Sadovei, Damian, Gheţa şi Raieţi – vezi alţii care mătură şi ţin comuna curată. Se înalţă fum gri în aer, iar praful e dus în bătaia vântului de măturile mari, făcute din crengi.
„Legea nr. 416 i-a învăţat leneşi“
„În fiecare zi e zi de curăţenie“, ne spune primarul Eugen Safta, aflat la primul mandat, care, se pare, nu i-a întâlnit aşteptările. „Dacă primesc nişte bani de la stat, trebuie să facă zilnic un număr de ore. Ca să îi pui la punct, trebuie un aparat administrativ“, vorbeşte acesta despre familiile asistate social. În evidenţa Primăriei Sadova se află 874 de dosare pentru asistenţa socială. „Avem o comunitate de romi de 1.800 de persoane“, continuă acesta. În holul primăriei, vânzoleală mare. Lumea vine permanent să vorbească, să întrebe, să plătească taxe, să-şi rezolve problemele cu fel de fel de acte. „Mereu e aşa, nu e o zi mai liberă“, anticipează primarul Sadovei întrebarea noastră. El vrea să-i pună la muncă pe cei care primesc ajutor de la stat, deşi, consideră edilul, nu toţi ar fi îndreptăţiţi să primească. „Legea nr. 416 i-a învăţat leneşi. Dacă mergem să fotografiem nişte case ale oamenilor asistaţi social…“.
Lumea a construit mult în Sadova, dar fără să aibă acte de proprietate. Lucrările s-au făcut pe terenul primăriei, fără nici un fel de autorizaţii. „Sunt 30 de ani de când şi-au construit şi nu s-a luat nimeni de ei. Au unii 14 camere şi ei nu au nici un document“. Ca să rezolve treaba asta, primarul vrea să alcătuiască un comitet de iniţiativă prin care să-i îndemne pe oameni să-şi facă cadastru, pentru a-i putea împroprietări. „Nu dărâmăm, mai bine le facem acte şi plătesc impozite, nu?“, ne întreabă retoric edilul. Acesta ne mai aduce la cunoştinţă şi faptul că, în zece ani, s-au dat nu mai puţin de… două autorizaţii de construire, în timp ce casele tot continuau să răsară în Sadova.
În Damian este învăţământ… nemţesc
Preşcolarii şi şcolarii sunt în număr de 1.300, în şase şcoli şi trei grădiniţe, toate reabilitate şi dotate cu încălzire centrală. Şcoala din satul Damian, spre exemplu, este cu personalitate juridică separată. Atât ea, cât şi grădiniţa din Damian au un parteneriat cu o fundaţie din Germania, printr-o fiică a satului plecată la Sibiu. Nemţii au amenajat ambele instituţii, iar acum se discută înlocuirea podelelor, care au rămas aceleaşi încă din anii ‘50. Noi am nimerit într-o clasă plină ochi de copii. La strigarea catalogului, nimeni nu lipsea.
Pe drumul mănăstirii
Departe de activitatea comunală tipică pentru o zi de luni, de cele cinci sate, departe de mersul la şcoală, vizitele la primărie sau discuţiile din faţa porţii, este Mănăstirea „Sf. Nicolae“ din Sadova. Ascunsă bine faţă de celelalte biserici, într-o pădurice, la care ajungem pe „Drumul Mănăstirii“, locul adăposteşte cinci măicuţe şi pe preotul stareţ, părintele Pahomie, care trăiesc, de câţiva ani, în sihăstrie. Impresionanta construcţie de care se îngrijesc cei şase a fost ridicată de Matei Basarab în anul 1633. Acesta se luptase cu turcii şi s-a refugiat aici, unde era, în trecut, un mic schit. A aşteptat ajutoare şi întăriri în rugăciune şi i-a promis Sfântului Nicolae că, dacă îi va învinge pe turci, va construi o biserică în care lumea să găsească liniştea mult dorită.
Regele Carol şi primul ciment
Rezultatul promisiunii sale poate fi văzut şi acum: picturile sunt cele originale, chiar dacă au prins o întunecime fumurie. Acum, ele sunt spălate şi urmează să fie refăcute. Asta depinde numai de banii disponibili, căci, monument istoric fiind, mănăstirea se află în custodia Ministerului Culturii. Exteriorul său a fost refăcut în anul 1900 de către regele Carol şi are vizibile influenţe vestice. Se spune că aici s-ar fi folosit pentru întâia oară cimentul în România. Părintele Pahomie, îmbrăcat în straie negre şi lungi, cu barba lungă şi ochii albaştri, ne povesteşte mai multe: „Picturile se aseamănă cu cele din Bucovina, iar clădirea are două straturi de pereţi. Mai încolo, şi arată spre pădure, este o bolniţă construită de Constantin Brâncoveanu. Acolo erau duşi morţii“. Mănăstirea era, odată, fortificată şi resturile zidurilor stau de pază în jurul ei. După cum ne spune una dintre măicuţe, „cei dinainte s-au ocupat mai mult cu agricultura şi de-aia arată biserica cum arată. Dacă suntem puţine, nu putem face multe. Mănăstirea trebuie să meargă pe cale duhovnicească, nu să fie fermă“. Pe timpuri, aici erau zeci – dar ce spunem, sute! – de călugări. Locaşul a fost, pe rând, al măicuţelor, al călugărilor, ajungând acum să adăpostească iarăşi măicuţe. Liniştea e mare în partea aceasta a Sadovei. Femeile scunde, îmbrăcate în negru, cu capul acoperit, ne poftesc la masă. Le refuzăm, căci mai avem de mers.
Camera etnografică din Sadova
În Sadova era, odată, şi un muzeu. Nimeni, nici măcar autorităţile nu mai ştiu al cui e. Că ar aparţine de Muzeul Olteniei, că ar fi al nimănui, că nu se ştie. Cert e că el a fost pus pe picioare de un profesor bătrân din Sadova. L-am vizitat şi noi, dacă putem spune asta despre o cameră cu lucruri frumoase, din epoca bronzului, costume populare, ustensile vechi, dar toate prăfuite şi uitate de lume. „N-am mai fost aici de 20 de ani, dacă mă credeţi“, ne mărturiseşte viceprimarul. Edilul-şef plusează: „E într-o stare jalnică, nu are funcţionar!“. Obişnuiau să fie două camere pline cu astfel de obiecte, dar nu se ştie dacă le-au luat cei din Craiova sau alţii. Acum, a rămas doar una: camera de etnografie din Sadova care, dacă ar fi reamenajată şi aranjată frumos, ar oferi oamenilor o imagine mai clară asupra trecutului lor.
Planuri de distracţie şi disciplină
Sunt, deci, probleme cu cadastrul, cu autorizaţiile de construire, cu ajutoarele sociale, cu muzeul. Cum se conturează viitorul? Primarul vrea să le redea sadovenilor parcul, printr-un schimb de teren de 11 hectare cu Ocolul Silvic. Vrea să le facă teatru de vară, ştrand şi teren de fotbal, dar şi o sală de nunţi, printr-un parteneriat public-privat. Dincolo de distracţii, spune că a reuşit să-i pună la muncă pe asistaţii social şi că va demara o acţiune de cadastrare a terenurilor extravilane şi intravilane. Podeţele din izlazul comunal sunt şi ele în plan, dar şi sistemul de irigaţii. Speră că va face rost şi de un milion de euro pentru două canale de irigaţii, pe fonduri europene.
Din câte ne-a spus primarul, Sadova are zero activităţi economice şi nici un euro accesat pe fonduri europene. Dar se face lubeniţa. Ca Matei Basarab, autorităţile se vor ruga, probabil, să fie fezabile proiectele lor şi să acceseze fonduri, pentru a înflori, uşor-uşor, şi această comună. Dar se pot retrage oricând la mănăstire, unde viaţa e mai simplă, unde nu contează câţi bani ai şi de unde vii. Plecăm din Sadova, unde am învăţat că-i greu să-i ţii în frâu pe oameni şi să-i înveţi să aibă un anumit comportament. Dar şi că viaţa poate fi simplă, curată şi liniştită. Din păcate, în acele locuri, rareori mai calcă picior de om.
