Dr. Valeriu Şurlin: „Avem medici foarte bine pregătiţi“

GdS: Care a fost cea mai dificilă intervenţie laparoscopică şi în ce a constat aceasta?
Valeriu Şurlin: Cele mai dificile intervenţii de chirurgie laparoscopică dintre cele practicate în clinica noastră sunt herniile hiatale mixte, voluminoase. Acestea presupun gesturi laborioase, dar cu o echipă antrenată timpul de execuţie se reduce foarte mult.

GdS: Ce intervenţii se fac în alte centre şi la Craiova nu? Când se vor face şi la noi?
V.Ş.: Printre intervenţiile laparoscopice care nu s-au executat în Craiova se numără intervenţiile pe suprarenală, rezecţiile majore de ficat, intervenţiile pe pancreas şi altele. Unele necesită un plus de experienţă, altele aparatură dedicată, care nu este încă disponibilă la noi. Să sperăm că este doar o chestiune de timp până când vom ajunge şi noi la acest nivel.

GdS: Cum se împacă medicii cu condiţiile din spital şi cu lipsa de aparatură de ultimă generaţie?
V.Ş.: Condiţiile din spital sunt bune în materie de dotare cu aparatură. Consumabilele se înlocuiesc mai greu. Nevoia de aparatură modernă este foarte mult impulsionată de tehnologia care se dezvoltă în permanenţă. În chirurgia laparoscopică, aportul tehnologiei robotice creşte mult performanţele chirurgicale. În altă ordine de idei, recent s-a lansat în România tehnologia de vizualizare 3D şi în laparoscopie, imaginea fiind una de calitate, cu totul şi cu totul excepţională.

GdS: Sunt medicii de la noi şcoliţi şi în străinătate?
V.Ş.: Deschiderea graniţelor a însemnat foarte mult pentru relaţiile cu lumea medicală apuseană. Cele mai noi achiziţii din domeniu au pătruns în ţara noastră cu repeziciune, uneori poate prea repede pentru a le asimila în întregime. Totodată, a devenit posibilă participarea la stagii de pregătire în străinătate, fie prin acordarea de burse de către statul român pe bază de concurs, fie prin programe doctorale şi postdoctorale de pregătire. Suntem mai mulţi medici din SCJU Craiova care am beneficiat de astfel de programe, care au inclus bineînţeles şi specialitatea de chirurgie laparoscopică, medici care au făcut cursuri la Paris, la Strasbourg, şcoala franceză de laparoscopie fiind renumită la nivel mondial. Traininguri s-au făcut şi la centrele mai evoluate din ţară, aşa că medicii de aici sunt foarte bine pregătiţi. 


Autori

Comenteaza acum

Alte stiri

24 noiembrie 2014

Spital de zi în Drăgăneşti Olt

Clădirile în care a funcţionat Spitalul Orăşenesc Drăgăneşti vor fi preluate de Consiliul Judeţean Olt, care va începe modernizarea şi utilarea spaţiilor, şi transformarea lor în centru de zi. Aici vor fi angajaţi medici şi asistente şi se vor ...

Sumarul ediției de sâmbătă, 19 ianuarie 2013

Actualitate

» Termo şi CAO, mână de lucru gratuită
» Procesul U Craiova – FRF se mută în 2014
» Oltenii au cel mai mic venit pe ţară
» Peste 8.000 de tone de făină, confiscate
» Antrenamente pentru a doua ediţie a Cupei „Rânca“
» Programator la Microsoft la nouă ani
» Întreruperi energie electrică de luni
» Bancul zilei
» Podurile plângăcioşilor
» Ia te uită!
» Râmnicu Vâlcea: Primăria le cere beneficiarilor ajutoarelor alimentare să le ridice mai repede
» Premierul a confirmat că un român a murit în criza ostaticilor din Algeria
» Criticul de artă Cătălin Davidescu: „Craiova: indiferenţa autorităţilor, dar şi propriile noastre inerţii“

Local

» Fost poliţist, la puşcărie pentru trafic de influenţă
» Tânărul care a lovit intenţionat o tânără cu maşina, la judecată
» Edgar Allan Poe
» SpectActor 2013 revine cu Dorel Vişan
» Craiova în anul 1900
» Îmbulzeală la Taxe şi Impozite
» Taxe noi în pieţe
» Sadovenii – între Lene, Costei şi speranţă
» Dr. Valeriu Şurlin: „Avem medici foarte bine pregătiţi“
» Operaţia – o joacă pentru profesor, o provocare pentru elev
» Craiova, centru de pregătire în chirurgia laparoscopică

Sport

» Baschetbaliştii craioveni, favoriţi cu CSS Giurgiu
» Românii continuă doar la dublu la Australian Open
» Dan Borota: Putem spera la o medalie
» Cristi Pustai, noul antrenor al pandurilor
» FC Caracal a zdrobit Stoicăneştiul
» Severinenii, „dopaţi“ cu optimism

Magazin

» Horoscop
» Al Pacino va colabora din nou cu regizorul Brian de Palma
» Catherine Zeta-Jones plănuiește un pelerinaj în India
» Nuntă veselă pentru Sofia Vergara
» În căutarea virginităţii

Top