Acum 113 ani, la Sibiu, s-a publicat „Enciclopedia Română“. În volumul II, la pagina 32-34, cuvântul „Craiova“ a fost tratat de profesorul M. Strajanu într-un articol succint.
Considerând descrierea foarte interesantă, un redactor de la Arhivele Olteniei, mai exact avocatul Dem. D. Stoenescu, a decis să o publice, 22 de ani mai târziu, în paginile revistei. Craiova, „capitala judeţului Doljiu“; aşa începe descrierea noastră. „Al patrulea oraş al României libere în privinţa poporaţiunei. După ultimul recensământ, din 1895, Craiova are 38.690 loc. Dintre care 30.649 sunt cetăţeni Români, iar 8.041 streini. Între aceştia sunt 152 Mahomedani şi 2574 Mosaici; restul creştini de deosebite naţionalităţi, mai ales Bulgari, Serbi, Germani şi greci. Craiova este un însemnat centru de cultură, comerciu şi industrie“.
Aproape 7.000 „cari nu ştiu ceti şi scrie“
Din punct de vedere al gradului de cultură, „între 38 mii sunt 6.970 dela 7 ani în sus, cari nu ştiu ceti şi scrie. Din vechea aristocraţie a capitalei banilor Olteniei nu se mai află azi în Craiova decât vre-o 3-4 familii. Elita de azi a oraşului mai mult plutocraţie, decât aristocraţie intelectuală, e ridicată din clasele poporului. Craiova are o frumoasă poziţiune în Valea-Jiului, de-a stânga, pe un loc ceva mai ridicat, 1 km dela acest fluviu. O legendă spune că altădată Craiova era mai aproape de Jiu, unde e azi balta Craioviţei, acum canalizată, în fundul căreia s’ar fi cufundat oraşul de odinioară în urma unui cutremur“.
Craiova, de la „Cralieva“ sau „Cralionva“
Originea Craiovei se pierde în negura Evului Mediu. „Unii atribuesc întemeierea ei lui Ioan Assan, împăratul Româno-Bulgar. Hasdeu susţine că ea a fost întemeiată de un rege, de unde numele ei de Cralieva sau popular Cralionva, cetate Crăiască şi anume, probabil de la Craiul Ioan al cumanilor în secolul XIII. Dela 1450, Craiova deveni capitala acestui banat, care coprindea cele 5 districte de-a dreapta Oltului şi avea organizaţiunea şi administraţiunea sa proprie, până la deplina sa contopire cu principatul Munteniei în secolul XVIII“.
Curăţenia lăsa de dorit
La începuturile lui 1900, „Craiova are o mare întindere, însă clima nu e destul de sănătoasă din cauza bălţilor şi mlaştinilor din Valea-Jiului, canalizate de abia anul trecut şi încă nesecate de ajuns. Altă plagă a Craiovei e încă noroiul şi pragul cel mult care, împreună cu miasmele bălţilor, făceau ca frigurile şi oftica să fie aci endemice. În ultimele decenii s’au făcut mari îmbunătăţiri prin canalizări, pavarea stradelor, înnoirea clădirilor; dar curăţenia, mai ales în mahalale, lasă încă mult de dorit. În anul trecut s’a introdus şi aci lumina electrică“.
Puncte de interes la 1900
Mai demne de văzut, în acele timpuri, erau Şcoala Militară, Liceul „Carol I“, Palatul Justiţiei, Bisericile Madona, Sf. Ilie, Mântuleasa şi Sf. Treime, cu câte un frumos parc împrejur; grădinile Mihai Bravu şi Bibescu. Cea mai interesantă ca arhitectură şi monument istoric e Biserica Sf. Dumitru, întemeiată de Matei Basarab la 1652, a cărei reparaţiune în stilul cel vechi, încă neterminată, a costat peste un milion. „Aproape de Craiova, de-a stânga Jiului, e frumoasa Dumbravă Lunca; în dreapta e mica comună Bucovăţu, cu o fabrică de tăbăcărie a statului, un penitenciar şi o biserică veche. Mai la vale e frumosul pod al Jitieanului, pe sub care trece drumul de fier la Calafat“.
Mai sus de Bucovăţ „e o altă pădure cu o fântână de apă, numită «La trei isvoare», loc de petrecere a Craiovenilor în timpul verii. La nordul oraşului, lângă bariera Amaradiei, se află noul spital psihiatric al bisericei Madona Dudu, frumos organizat, după sistema pavilionară. În valea Jiului, lângă Craiova, s’a întâmplat în 17 Maiu 1395 crâncena luptă între Mircea cel Bătrân şi Baizet Fulgerul. Această luptă, numită de cronicari «La Rovine», în care a pierit eroul legendar al Sârbilor, Marcu Crăişorul, aliat al sultanului, e poate lupta atât de plastic zugrăvită de Eminescu în satira III“.
Aşadar, prin ochii unuia care nu-i de-al nostru putem vedea şi noi cum arăta, măcar puţin, Craiova la 1900.
