22 C
Craiova
miercuri, 24 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalA murit încercând să adune fier vechi

A murit încercând să adune fier vechi

Un tânăr de 18 ani a murit şi un minor de 15 ani a fost rănit grav, ieri, după ce au intrat într-o clădire din comuna doljeană Podari pentru a lua fier vechi şi au fost prinşi sub o placă de beton.
Pompierii ISU Dolj au fost solicitaţi să intervină ieri, în jurul orei 14.30, în comuna Podari, pentru a scoate doi tineri care intraseră într-o clădire în construcţie, rămasă în paragină din anii ‘ 90 şi fuseseră prinşi sub dărâmături. La locul incidentului au fost trimise o ambulanţă SMURD şi două autospeciale de descarcerare, iar pompierii au constatat că doi tineri erau prinşi sub o placă de beton. Salvatorii au reuşit să scoată de sub dărâmături una dintre victime, pe Florin Grămadă, de 15 ani, din Podari, care suferise multiple fracturi la nivelul picioarelor şi bazinului. Cealaltă victimă, Mihai Vieru, de 18 ani, tot din Podari, a fost scoasă de sub placa de beton în aproximativ 45 de minute, însă medicii SMURD au constatat că nu mai avea semne vitale.
Minorul a fost transportat la Spitalul de Urgenţă Craiova, unde a primit îngrijiri medicale. Potrivit poliţiştilor IPJ Dolj, din primele cercetări rezultă că cei doi tineri au intrat în clădire pentru a strânge fier vechi.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS