10.6 C
Craiova
joi, 28 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalDoljTrei accidente mortale în trei zile

Trei accidente mortale în trei zile

Trei persoane au murit, iar alte cinci au fost rănite în urma a trei accidente de circulaţie provocate în ultimele două zile ale anului 2012 şi pe 1 ianuarie de şoferi care fie s-au urcat băuţi la volan, fie au condus cu viteză excesivă.
Poliţiştii din cadrul IPJ Dolj au precizat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în jurul orei 00.30, Constantin Babolea, de 45 de ani, din comuna Apele Vii, în timp ce conducea un Fiat, la ieşire din comuna Castranova, pe fondul consumului de alcool, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a lovit un copac de pe marginea drumului. În urma impactului, Ionel Aliman, de 32 de ani, pasager în Fiatul condus de Babolea, a murit pe loc. De asemenea, Marinel Olteanu, de 19 ani, din Castranova, a fost rănit grav, iar şoferul şi un alt pasager în vârstă de 15 ani au suferit leziuni uşoare. Şoferul a fost testat cu aparatul etilotest, care a indicat o alcoolemie de 0,81 mg/l alcool pur în aerul expirat, pe numele acestuia fiind întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă şi conducerea unui autovehicul sub influenţa băuturilor alcoolice.
În dimineaţa zilei de 31 decembrie, în jurul orei 6.30, pe DN 56, în localitatea Perişor, Costin Mitrică, de 40 de ani, din Cioroiaşi, în timp ce conducea un BMW, a intrat pe contrasens şi a lovit frontal un Opel Corsa condus regulamentar de Ionuţ Bănică, de 30 de ani, din Galicea Mare.
În urma accidentului, şoferul Opelului a decedat pe loc, iar alte trei persoane, printre care şi şoferul BMW-ului, au fost rănite uşor.
Poliţiştii de la Rutieră au stabilit că şi în acest caz şoferul care a provocat accidentul s-a urcat băut la volan, acesta având o alcoolemie de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat. Şi acesta este cercetat pentru ucidere din culpă şi conducere sub influenţa băuturilor alcoolice.
Al treilea accident mortal a avut loc în noaptea zilei de 1 ianuarie, pe DN 56 A, în comuna doljeană Cetate. Poliţiştii au stabilit că Ilie Grasoi, de 53 de ani, din localitate, în timp ce conducea un Opel Vectra, într-o curbă la stânga, pe fondul vitezei excesive a pierdut controlul direcţiei de mers, a ieşit de pe drum şi a lovit un gard din beton. În urma accidentului, şoferul a decedat.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS