7.3 C
Craiova
vineri, 19 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalOlimpică, deşi nu vede

Olimpică, deşi nu vede

O elevă din Craiova a reuşit să demonstreze că poate face performanţă şcolară chiar dacă nu vede să scrie şi să citească la fel ca alţi copii

Ruxandra Vancă este în clasa a VII-a la Liceul „Traian Vuia“ din Craiova. La cei 13 ani a reuşit să fie model atât pentru colegi, cât şi pentru cadrele didactice. Are numai medii de zece şi a obţinut premii la numeroase concursuri judeţene şi naţionale, în ciuda faptului că suferă de fotofobie congenitală. Mai exact, nu vede atunci când este lumină naturală. Boala a fost descoperită după primele opt luni de viaţă şi a mers pe la mai mulţi medici pentru a se recupera. Nu are o situaţie financiară prea bună, aşa că, în prezent, foloseşte ochelari cu diferite dioptrii care îi deschid lumea umbrelor pentru că nu reuşeşte să distingă prea mult.

Ajutată de două aparate

Ruxandra nu abandonează lupta cu această problemă de sănătate. În urmă cu trei ani, când era înscrisă la Şcoala nr. 31 „Theodor Aman“, a reuşit să obţină un aparat care îi dă posibilitatea să vadă literele mărite şi unul cu care să scrie. Acestea nu îi sunt utile însă şi la clasă. „Pentru că văd foarte slab, nu pot să scriu repede. La ore doar ascult ceea ce se explică şi mă concentrez să înţeleg cât mai mult. La sfârşitul programului, xeroxez de la o colegă lecţiile pe care le văd acasă mărite pe ecranul televizorului. Alt aparat sub formă de mouse îl aşez deasupra caietului pentru a putea să văd rândurile ca să scriu drept“, povesteşte copila cum face lecţiile zi de zi. Depune şi eforturi pentru a-şi depăşi condiţia. În această vară a citit trei romane cu ajutorul aparatului. Prin exerciţiu a reuşit să citească 10-15 pagini pe zi, dar cu pauze.

Premii în fiecare an şcolar

Rezultatele muncii zilnice se văd nu numai în catalog, ci şi la competiţii. Anual, Ruxandra participă la diverse concursuri şcolare, de la care se întoarce mereu cu premii. În anul şcolar anterior a obţinut premiul II la faza judeţeană a olimpiadei de limba română, locul II la concursul naţional de limba franceză şi menţiune la matematică. „Cel mai mult îmi place limba română, disciplină de la care am început să îmi cresc performanţele, graţie profesorului Camelia Tobă, care m-a învăţat să am încredre în mine“, a spus Roxana. În acest an şcolar îşi doreşte chiar un premiu naţional, la concursul de limba română. În plus, şi-a propus să participe şi la olimpiadele de fizică şi chimie.  

A pierdut un sprijin de bază

Eleva continuă să facă performanţă chiar dacă în acest an a început să întâmpine mai multe dificultăţi. Până în anul şcolar trecut, Ruxandra era ajutată la clasă de mama ei, care îi scria mereu lecţiile pe caiet. Acum nu îi mai poate să îi fie atât de aproape. A descoperit că are o tumoră pe creier care îi provoacă migrene  şi stă mai mult internată în spital. Situaţia materială nu le permite prea multe planuri de recuperare. Doar tatăl Ruxandrei lucrează ca mecanic auto la o firmă pe un salariu de 741 de lei. Locuiesc într-o cameră dintr-un cămin de familişti. Mama nu a avut niciodată serviciu, alegând să se dedice fetei. Ea fost şi cea care a plimbat-o la medicii oftalmologi pentru a-i reda vederea Ruxandrei. Ultima dată a aflat despre o operaţie de 20.000 de euro, care ar putea fi făcută în străinătate. Tot din lipsa banilor, speranţele le-au fost limitate. Singurul sprijin primit este de la şcoală. Colegii strâng sume de bani pe care i le oferă în special de Sărbători. Micile cadouri sunt folosite tot în scopuri medicale.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS