În foiletonul ziarului „Viitoru“ din 27 octombrie 1924, profesorul I. Simionescu de la Universitatea din Iaşi a publicat un articol privind cultura din Craiova şi Oltenia.
Deşi nu era din oraş şi nu cunoştea personal directorii Arhivelor Olteniei, el şi-a numit articolul chiar „Arhivele Olteniei“. Scriitura lui se referea la manifestările culturale din Craiova, faţă de care avea o viziune foarte clară. „Provincia începe să se desmorţească, şi în direcţia culturală. E o schimbare adusă de mărirea teritoriului şi de alipirea regiunilor cu evoluţii deosebite. Mai înainte vreme doar Iaşii cât mai ţineau piept pretenţiunilor de conducere culturală şi de concentrare în toate a Capitalei“.
„O mişcare culturală din cele mai vii“
După război, zicea ieşeanul, s-au creat sâmburi sănătoşi de activitate în jurul centrelor universitare. „Pe urma acestor descentralizări logice, care asigură adevărata mişcare culturală a ţării, încep să se organizeze şi în alte oraşe înjghebări culturale, dătătoare de bune speranţe. Astfel şi în capitala Olteniei, s’a ajuns la o însemnată mişcare pe terenul cultural, pe lângă cel economic. Oraşul cu cei mai mulţi milionari – cel puţin aşa era socotit înainte de război, – cu băncile cele mai importante din vechiul Regat, după ale Capitalei, a început să aibă o mişcare culturală multilaterală din cele mai vii“.
Profesorul continuă prin a spune că manifestările culturale dintr-un oraş se rezumă la o revistă literară şi, cel mult, la un „ateneu“ cu o viaţă sporadică, folositoare cât de cât. „Ori cum, e un semn al trezirei din toropeala prea apăsătoare. Atât revistele, cât şi Ateneele, de regulă, ţin cât durează însufleţirea vre-unui dornic de îndreptare a lucrurilor. Sunt slabe dungi de lumină meteorică. Uneori un asemenea însufleţitor are tactul şi puterea să mai intereseze şi pe alţii. Lumina durează în acest caz ceva mai lung, dar e palidă, şi adesea se stinge curând“.
La Craiova sunt semne că s-a trecut de faza oscilării, constată Simionescu. „Pornirea spre o mişcare demnă de însemnătatea Capitalei Banilor, a isbucnit din mai multe părţi. În atmosfera Muzeului Aman se menţine revista Năzuinţa; pe lângă vânjosul Institut de editură Ramuri apare revista cu acelaş nume“. Alături de ele şi Flamura, Lectura, Renaşterea, Grafica Română.
Oltul – o barieră, Carpaţii – o ţâţână
„Oltenia e doar o prea interesantă parte din pământul României. Din trecutul ei cel mai îndepărtat, chiar din vremurile preistorice, au rămas urme care ar fi fost păcat să fie lăsate cu totul uitării sau să nu fi deşteptat localnicilor râvna de a le cerceta ori măcar a aduna ce mai era de adunat. Cât se poate lucra şi în provincie, în orice direcţiune, chiar în puţinele clipe de răgaz lăsate de greutăţile zilei, o dovedeşte colecţiunea arheologică adunată de Al. Bărcăcilă la liceul din T.-Severin“. Pe lângă reviste culturale şi trecut istoric, Oltenia şi Banatul cuprind bogăţii naturale, „în toate domeniile, prezentând un larg câmp de muncă şi pentru diletanţii în ale ştiinţii. Munţii frumoşi, interesanţi, sunt plini cu variate şi bogate minerale; peste tot, o climă mai dulce, boarea slabă din regiunea mediteraneană le dă un tipar aparte atât de botanic, cât şi zoologic. În multe privinţi Oltul e o barieră naturală, pe când Carpaţii mehedinţeni din potrivă o ţâţână de unire“.
Mediul natural e prielnic, constata profesorul. „Cei din jurul Arhivelor Olteniei arată că nu e stânsă de tot însufleţirea şi din alte domenii decât cel curat comercial. Când îndemnul se manifestă, nu lipsesc nici susţinători; dovadă sumele însemnate adunate de comitetul de redacţie pentru cheltuielile revistei. […] Toate sunt pe calea cea bună, aşa încât din idealismul care a grupat pe cei din jurul Arhivelor Olteniei sunt semne că se păşeşte pe calea realizării unui aşezământ cultural trainic, demn şi de bogata Craiovă, dar şi de mănoasa Oltenie, care a dat ţării atâtea elemente de energie şi destoinicie în multe direcţiuni“.
