10.3 C
Craiova
joi, 25 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalAutobuzele RAT, pericol de moarte

Autobuzele RAT, pericol de moarte

Problemele financiare nu au permis RAT Craiova să-şi doteze mijloacele de transport în comun cu cauciucuri potrivite sezonului

La Regia Autonomă de Transport (RAT) Craiova, iarna e ca vara. Cel puţin în privinţa cauciucurilor.
„Autobuzele noastre nu sunt echipate cu cauciucuri de iarnă. Pentru asta ne-ar trebui vreo 600.000 de lei şi nu avem această sumă. Cetăţenii au dreptul la un transport civilizat, dar pot eu să le ofer asta dacă în bugetele care au fost făcute nu au fost asigurate nici măcar salariile angajaţilor până în luna decembrie?“, a explicat Alin Goga, directorul general al RAT Craiova, într-o conferinţă de presă susţinută ieri, la Primăria Craiova, tocmai pe problema crizei financiare cu care se confruntă regia de transport local.

Datoriile de sub preş

Potrivit lui Goga, situaţia financiară precară a RAT s-a dovedit mai rea decât la prima vedere, acuzând fosta conducere a instituţiei că ar fi măsluit documentele financiare ale firmei pentru ca aceasta să arate mai frumos ca în realitate.
„Credeam că avem o pierdere de 5,8 milioane la nivelul anului trecut, dar, după ce m-am lămurit în privinţa situaţiei financiare, pot să spun că pierderea era, de fapt, de peste 10 milioane de lei şi că înregistrările care au fost înaintate la Finanţe în această privinţă nu au fost tocmai corecte, ca să nu spun altfel. Iar datoriile noastre nu erau de 24 de milioane, cum ştiam, ci de 39 de milioane de lei. E vorba de datorii către furnizori, către bugetul de stat şi cel de asigurări sociale, către bugetul local, către Compania de Apă şi Salubritate. Sunt datorii neplătite, în unele cazuri din anii 2009 – 2010. La Salubritate, spre exemplu, ultima factură plătită a fost în 10.02.2009. La Transenergo, cei care îmi furnizează energia electrică pentru tramvai, am avut notificare de deconectare, nemaifiind plătiţi din februarie. Către aceştia, datoria e de peste 100.000 de lei, în timp ce datoria către CEZ e în jur de 60.000 de lei“, a explicat directorul RAT.
Presiunea furnizorilor a scăzut, pe moment, în urma negocierilor cu aceştia.
„Am fost nevoiţi să ajungem la nişte tranzacţii, la nişte negocieri, la nişte eşalonări. Am reeşalonat şi datoriile către bugetul de stat – peste 7 milioane de lei, care erau neplătite din 2009-2010. Le-au lăsat să vină altul ca să le plătească. M-am zbătut şi am eşalonat tot. Însă astăzi, în loc să plătesc 200.000 de lei, cât erau obligaţiile către bugetul de stat, plătesc 450.000 de lei în fiecare lună, la care se adaugă şi salarii de aproape 1,4 milioane de lei. Asta, fără să vorbesc de motorina pe care trebuie s-o plătesc zilnic, fără să vorbesc de utilităţi ori de piese de schimb“.

Modernizare în stil românesc

Cele mai mari probleme se înregistrează, însă, la programul MODERN, pentru implementarea căruia RAT Craiova a primit două milioane de euro, bani europeni. Primăria Craiova se obligase în faţa Comunităţii Europene să contribuie, la rândul ei, prin suportarea unor investiţii din acest program, dar… s-a făcut că uită.
„Proiectul MODERN îmi este drag şi ar fi putut să fie un mare succes pentru Craiova şi RAT. Era un proiect de modernizare în valoare de două milioane de euro pe care l-am găsit blocat, implementarea lui fiind suspendată încă din luna martie. Deşi au fost făcute cheltuieli foarte importante din bugetul Comunităţii Europene pentru acest proiect demarat în 2008, Primăria Craiova nu prevăzuse în bugetul său nici în 2009, nici în 2010, nici în 2011 şi nici pe 2012 sume pentru implementarea acestui proiect“, a spus Goga.
Directorul general al RAT Craiova a menţionat că acest proiect are la bază o idee bună, de modernizare a transportului în comun craiovean, dar a fost gândit prost: „S-a gândit totul româneşte, la jumătate, iar asta face inoperabile toate aceste modernizări. Cardurile de călătorie, spre exemplu, sunt nefuncţionale. Avem 8.000 de carduri astăzi în depozit şi nu pot să le folosesc pentru că s-a luat o măsură pe jumătate: nici tramvaiele nu sunt toate cu e-ticketing, nici autobuzele. S-a făcut aşa, fifty-fifty, ca să nu meargă nimic! Acum noi trebuie să mai cheltuim încă 200.000 de euro ca să ducem la capăt această măsură. În plus, din cauza vechimii parcului auto, nu poţi să păstrezi mereu aceleaşi maşini în permanenţă pe aceleaşi trasee. E suficient să se defecteze o maşină şi s-o înlocuieşti cu alta care nu are acest sistem. Acelaşi lucru se întâmplă şi cu GPS-urile pe care unele maşini le au şi poţi să le monitorizezi, iar altele nu“.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS