24.5 C
Craiova
vineri, 29 martie, 2024
Știri de ultima orăLocalArest prelungit pentru Maria Lupulescu şi Ana Guţă

Arest prelungit pentru Maria Lupulescu şi Ana Guţă

Magistraţii gorjeni au decis să prelungească mandatele de arestare preventivă pentru femeia de afaceri Maria Lupulescu (foto), administratoarea SC Lexi Star, respectiv pentru medicul veterinar Ana Guţă, angajată a Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj. Arestul preventiv pentru Maria Lupulescu a fost prelungit cu 30 de zile, din 25 noiembrie până pe 24 decembrie, iar pentru Ana Guţă cu 20 de zile, respectiv din 2 decembrie şi până pe 21 decembrie. Inculpatele pot face recurs la Curtea de Apel Craiova. Patroana Lexi Star a fost arestată pentru evaziune fiscală în formă continuată şi pentru instigare la fals intelectual. Totodată, Ana Guţă a ajuns în arestul preventiv al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Gorj sub acuzaţiile de fals intelectual şi complicitate la evaziune fiscală.

Riscă să fie daţi afară

Alături de cele două inculpate, în dosar mai este anchetat pentru instigare la fals intelectual şi complicitate la evaziune fiscală medicul veterinar Dumitru Firiza, de asemenea, angajat al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj. Potrivit procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj, administratoarea Lexi Star Târgu Jiu, care deţine un abator, i-a instigat pe Ana Guţă, Dumitru Firiza şi pe Rodica Băbău, toţi trei medici veterinari în cadrul DSVSA Gorj, să comită mai multe falsuri care să confirme alterarea unor cantităţi foarte mari de carne şi preparate din carne. În baza actelor fictive, Maria Lupulescu a eliminat din stocuri produsele respective şi a evitat plata către bugetul de stat a sumei de peste 1,2 milioane de lei. Suma amintită reprezintă şi prejudiciul estimat de procurori în acest dosar de evaziune fiscală. Ana Guţă şi Dumitru Firiza au fost suspendaţi din funcţii şi, din momentul în care s-a declanşat ancheta, nu au mai avut voie să efectueze controale la agenţii economici, ci doar activitate de birou. Cei doi angajaţi ai DSVSA riscă să îşi piardă şi locurile de muncă.
Eugen Măruţă

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS