8.9 C
Craiova
sâmbătă, 20 aprilie, 2024
Știri de ultima orăLocalGorjEvaziune fiscală de peste un milion de lei

Evaziune fiscală de peste un milion de lei

O inspectoare din cadrul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Gorj şi patroana unei firme din Târgu Jiu au fost reţinute luni seară de poliţiştii gorjeni. Cele două sunt acuzate de abuz în serviciu, fals şi uz de fals, respectiv de comiterea infracţiunii de evaziune fiscală. Potrivit poliţiştilor, Maria Lupulescu, de 43 de ani, în calitate de administrator al societăţii Lexi Star din Târgu Jiu, în perioada 2010 – 2012, nu a evidenţiat în actele contabile toate veniturile realizate din vânzarea produselor, sustrăgându-se astfel de la plata impozitelor şi taxelor către bugetul consolidat al statului, prejudiciul cauzat fiind de 1.286.751 de lei. De asemenea, pe parcursul cercetărilor, a rezultat faptul că, pentru ascunderea faptei sale, Maria Lupulescu a instigat-o pe Ana Guţă, consilier în cadrul DSVSA Gorj, să întocmească în fals note de inspecţie sanitar-veterinară şi certificate sanitar-veterinare pentru a scade din documentele financiar-contabile stocul scriptic de marfă.

Au făcut să dispară
din condei 20 de tone
de carne

Potrivit poliţiştilor care efectuează ancheta, este vorba de o cantitate de peste 20 de tone de carne şi preparate din carne, care a dispărut din acte şi în acest fel s-a evitat plata impozitelor şi actelor către bugetul de stat. Cele două acuzate au fost prezentate ieri Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj cu propunere de arestare preventivă. Consilierul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj, Ana Guţă, şi femeia de afaceri Maria Lupulescu au evitat să răspundă la întrebările jurnaliştilor în momentul în care au fost duse la audieri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj. Dacă angajata Direcţiei Sanitar- Veterinare şi-a tras o glugă pe faţă şi a dispărut după uşa de intrare în instituţie, patroana Lexi Star s-a arătat dispusă să ofere câteva declaraţii, lăsând să se înţeleagă faptul că dosarul penal are legătură cu un act de răzbunare al unor cunoscuţi ai familiei Lupulescu. Avocaţii i-au solicitat însă Mariei Lupulescu să nu mai dea nici o declaraţie şi aceasta a intrat încătuşată la audieri.

Riscă suspendarea

Ana Guţă este inspector sanitar-veterinar în cadrul Compartimentului de Inspecţie, adică printre cei care efectuează controalele la agenţii economici din Gorj. Funcţionarul public reţinut de poliţie lucrează la Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor de peste 22 de ani. Ion Iliuţă, directorul DSVSA Gorj, a declarat că a aflat din presă de reţinerea subalternei sale şi nu a avut până în prezent semnale că aceasta ar fi fost implicată în activităţi necurate. În funcţie de modul în care vor evolua lucrurile în dosarul instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, Ana Guţă riscă suspendarea din funcţie. Iliuţă a mai spus că situaţia în care se află angajata sa reprezintă o palmă dată instituţiei şi angajaţilor, imaginea DSVSA fiind afectată: „Ştiam că este o anchetă în curs de derulare la IPJ Gorj, dar nu credeam că se va ajunge la reţineri. Sunt mai mulţi angajaţi ai DSVSA care au calitatea de martor în dosar. Este o palmă la adresa colegilor şi a instituţiei. Actele întocmite de inspectorul reţinut nici nu au fost înregistrate în evidenţele Direcţiei Sanitar-Veterinare. Acum aşteptăm să ne comunice poliţia ultimele date legate de această anchetă şi vedem şi decizia magistraţilor şi urmează să luăm o hotărâre privind suspendarea din funcţie. DSVSA a mai avut controale la abatorul firmei Lexi Star şi am dat şi amenzi. Chiar pe 31 decembrie anul trecut am decis să îl închidem câteva luni pentru disfuncţionalităţile întâlnite“, a declarat Ion Iliuţă, directorul Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Gorj.

ȘTIRI VIDEO GdS

ȘTIRI GdS