Un înger se zbate în întuneric

Leontina îşi doreşte foarte mult să vadă chipul mamei

S-a mai înălţat cu un cap, s-a mai subţiat. A crescut, dar trăieşte în continuare în întuneric, ochii ei nu au văzut lumina niciodată şi poate nici în curând. Micuţa Leontina, Leo cum îi spune mama, a fost condamnată la beznă încă de la naştere.

Pe Leontina Nicoleta Călin, din comuna doljeană Orodel, am cunoscut-o cu un an în urmă, am scris despre drama ei, când familia a cerut sprijinul oamenilor din jur. Aveau atunci nevoie disperată de ajutor şi au în continuare pentru a o duce pe Leontina în SUA pentru o intervenţie chirurgicală, intervenţie care i-ar da şansa să întrezărească lumina soarelui, chipul mamei, pe care nu l-a văzut niciodată, să facă primii paşi fără să fie ţinută de mână. Era atunci a fetiţă zglobie, vorbăreaţă, curioasă, dornică să cunoască tot în jurul ei.

O întreb: „Ce ai mai făcut tu, Leontina ?“ şi ea începe să povestească cu vocea ei limpede, pipăind obiectele din jur pentru a înţelege şi simţi mai bine locul în care se află. „Păi am mers la şcoală. Am învăţat să citesc. Ştiu alfabetul Braille. Dar ştii, eu citesc altfel, cu mâinile. Ştiu să socotesc. Am şi o prietenă la şcoală, Cătălina. Vezi, şcoala mea este departe şi acolo stau fără mami şi îmi este dor de ea. Acum m-am întors în vacanţă. Vrei să-ţi spun o poezie? Uite: Numele meu este Nicoleta/Şi începe cu litera N/Stânga sus/dreapta sus/În Norvegia eu am fost…“, şi fetiţa nu s-ar mai opri, atât de mare este dorinţa ei de comunicare. O struneşte mama, strângând-o uşor de mână. După care o completează. „Am dus-o la o şcoală specială în Buzău. Ne-a fost greu şi ei, şi nouă. La început plângea pentru că îi era dor de acasă. Nu puteam să o las să piardă un an, pentru că este inteligentă şi are o mare dorinţă de cunoaştere. A luat chiar premiu. Mă doare sufletul când o văd aşa. Când mă uit la copiii de vârsta ei şi când mă gândesc ce copil minunat este, câte ar fi putut să facă, dacă vedea“, spune cu regret în voce Mariana Călin, mama Leontinei. Apoi o corectează: „Capul sus, spatele drept“, şi îi ridică bărbia cu mâna, căci privirea copilei este aţintită în pământ. Este atentă la orice zgomot, la vocile celor din jur ca şi cum ochii ei au crescut undeva, înăuntrul minţii copilei.

I’m so lonely broken angel

Îşi aminteşte perfect prima întâlnire, ca şi cum a fost ieri. Este amărâtă că mami şi tati nu au bani să o ducă mai repede la operaţie să vadă şi ea. Să se joace, să alerge, să meargă la şcoală aici, aproape de cei dragi. Încerc să-i îndepărtez gândurile triste. „Ei, şi cum este acum în vacanţă? Mai ai căţeluşul ăla neastâmpărat?“, o întreb. „Pe Rex. Păi da, şi-l mai am şi pe Adrian, dar ăsta este mai rău, latră şi nu vrea să împartă oasele cu Rex. Mai am şi răţuşte, nu îmi place de ele. Ştii ce îmi place să fac? Să cânt. Am pe un stik muzică şi ascult. E aşa prin radio, mi-a făcut unchiul. Îmi place să cânt: «I’m so lonely broken angel /I’m so lonely listen to my heart /On n’ lonley, broken angel /Come n’ save me before i fall apart…»“, cântecul curge. Nu a învăţat limba engleză, dar pronunţă aproape corect, pentru că a ascultat de nenumărate ori melodia, pentru că auzul ei a sorbit cu nesaţ fiecare cuvânt, fiecare sunet. Dumnezeu nu i-a dat lumina ochilor, dar i-a dăruit o voce frumoasă pe lângă multe alte calităţi. Şi mama confirmă acest lucru, pentru că „doamnele“ de la şcoală i-au cerut să o înscrie în cor şi să o dea la muzică. Dar asta la anul. Deocamdată, Leontina se mulţumeşte  cu posturile muzicale de la radio şi TV. Sunt un refugiu pentru ea. În plus, este şi un bun povestitor, deapănă amintiri despre colegii de la şcoală, despre „doamne“. Brusc, îşi aminteşte că peste puţin timp este ziua ei, pe 5 august, şi şi-ar dori mult un telefon, pentru a vorbi cu mami când este la şcoală. Îi cere mamei ei telefonul, pipăie tastele şi spune ce rol are fiecare, tasta verde, tasta roşie… Mâinile sunt ochii ei.

Operaţia, o rază… de speranţă

Leontina Nicoleta Călin nu a văzut niciodată, este aşa de când a venit pe lume. Fata s-a născut prematur şi a fost ţinută un timp îndelungat la incubator. Părinţii bănuiesc că de aici au început problemele copilei. De la naştere şi până în acest moment, când Leontina are şapte ani, părinţii au mers atât cât au putut cu ea pe la medici şi clinici.


În 2006, la vârsta de un an şi şapte luni, micuţa Leontina a avut şansa să ajungă în Belgia, unde a fost supusă unei intervenţii chirurgicale. Din păcate, vederea nu şi-a căpătat-o, dar ceva, ceva întrezăreşte. Părinţii îşi doresc cu ardoare să ajungă cu Leontina în SUA. „Am mers în Italia, după ce au consultat-o aici nişte medici din America şi ne-au spus că are şanse că vadă, pentru că nervul optic este sănătos şi transmite imagini la creier. Dar trebuie să fie supusă unei intervenţii chirurgicale într-o clinică din Detroit, la Spitalul «William Beaumont». E tot ce putem spera, dar avem nevoie de 30.000 de dolari (21.000 de euro). Nu avem aceşti bani, lucrează doar tatăl Leontinei, eu sunt cu gospodăria şi fetiţa. Locuim şi la ţară, lipsiţi de multe mijloace de comunicare, ajungem mai greu la oraş, plătim maşină. E foarte greu…“, spune Mariana, frecându-şi mâinile, privind cu ochii înlăcrimaţi fetiţa care ascultă în tăcere. Îşi întinde mâinile către mamă, se apropie de ea şi îi şopteşte ceva la ureche.

Ajutaţi-o pe Leontina să vadă

Dacă cineva vrea să o ajute pe micuţa Leontina, poate suna la numerele de telefon: 0769.244.865. Se pot face donaţii, oricât de mici, în conturile deschise la Banca Comercială Română pe numele Călin Ion:

RO13RNCB0134041511570004 – cont în valută

RO40RNCB0134041511570003 – cont în lei




Comenteaza acum

Alte stiri

16 iunie 2017

Bancul zilei

Jack şi Max ies de la biserică. Jack se întreabă dacă e OK să fumeze în timp ce se roagă. Max răspunde: -De ce nu întrebi preotul? Şi Jack se duce şi-l întreabă: – Sfinţia ta, pot să fumez când

Sumarul ediției de miercuri, 27 iunie 2012

Actualitate

» Chinezii şcolesc degustători de vin la Craiova
» Italia: Un român care încerca să fure dintr-un supermarket a fost împuşcat mortal
» BNR ia în considerare o posibilă reducere a rezervelor minime
» CCR: Legea prin care patrimoniul universităţilor desfiinţate revine fondatorilor, neconstituțională
» Ministrul Muncii: Trebuie să plătim peste 16 milioane lei despăgubiri pentru demiteri făcute ilegal
» Gorj: O fetiță și-a prins mâna într-o mașină de tocat carne
» Ponta sugerează suspendarea lui Băsescu
» Se închide Carol I
» Numărul salariaţilor din Regiunea de Dezvoltare Sud – Vest Oltenia, în creştere
» Legea uninominalului pur este neconstituţională
» Președinția, fără reacţie la decizia Curţii Constituţionale
» Întreruperi energie electrică de mâine
» Bancul zilei
» Nu daţi morcovi iepurilor!
» Preda: Niciun premier înainte de Ponta nu a îndrăznit să fie împotriva supremaţiei legii
» Ia te uită!
» Ponta, după decizia CCR: Mâine voi merge la Bruxelles
» Curtea Constituţională a decis că Băsescu merge la Consiliul European
» Germania: Peste 100 de trenuri au avut întârzieri din cauza furturilor de cablu
» Dolj: Concursuri la sediul Detaşamentului 2 Pompieri Craiova
» R.A.T. Craiova a anunţat schimbări la traseele unor autobuze
» Gorj: Congres Internaţional de Dacologie la Târgu Jiu

Local

» Pedeliştii vor transparenţă în cazul privatizării CEO
» Năstase, bun de executat pedeapsa
» S-au trezit cu tirul în magazin
» Dezastru după furtună
» Colectezi selectiv şi câştigi
» Primarul Pavel din Peștișani, arestat preventiv
» Cum reduce primăria factura la întreţinere
» Filarmonica încheie stagiunea de muzică de cameră
» Spitalul Judeţean Craiova, off-line până la sfârşitul anului

Dolj

» Fostă finanţistă, încarcerată a doua oară
» Un înger se zbate în întuneric
» Prima şedinţă, prima păruială

Gorj

» „Clienţii“ Centrului Antidrog sunt toţi minori
» Directorul Grupului Şcolar din Bustuchin a demisionat

Sport

» Radu, amendat de Lazio
» Cruceru a rămas sub supraveghere medicală
» Poliţiştii doljeni, campioni în Bulgaria
» Grigoraş vrea mai multă determinare de la rezerve
» Portugalia şi Spania luptă pentru supremaţie
» Pierdevară şi Bobolicioiu, cei mai buni la Memorialul „Ionel Ghiţă“
» Cîrstea are meci greu cu Li Na
» Lucian Bute schimbă strategia

Bani & Afaceri

» Viaţa bate filmul la târgul de joburi!

Magazin

» Horia Brenciu va avea o fetiţă
» Horoscop
» Courtney Love, dată în judecată de foştii avocaţi
» Nicole Richie lansează un parfum
» Jenny McCarthy, din nou în Playboy

Top